Într-un scenariu mai pesimist, în care actualele măsuri de izolare introduse în zona euro vor dura patru luni, amploarea contracţiei ar putea ajunge şi la 10%, informează Reuters, preluată de Agerpres.

În condiţiile în care costurile economice "cresc rapid pe măsura extinderii măsurilor destinate ţinerii sub control a virusului, economiile din Marea Britanie şi zona euro se confruntă cu o recesiune de 2% în 2020", a apreciat S&P Global într-un nou raport publicat joi.

"Un recul de 2% înseamnă o pierdere de 420 miliarde euro în 2020 comparativ cu previziunile noastre anterioare din noiembrie", a precizat S&P Global.

Previziunile detaliate ale S&P Global arată spre o contracţie economică de 2,6% în Italia, ţara cea mai afectată de pandemia de coronavirus, şi una de 2,1% pentru Spania. De asemenea, Produsul Intern Brut al Germaniei şi Marii Britanii ar urma să se contracte cu 1,9% în acest an, o contracţie mai mare decât cea de 1,7% care ar urma să fie înregistrată de Franţa.

Cu toate acesta, S&P Global avertizează că impactul crizei ar putea fi şi mai puternic. "De exemplu, estimăm că oprire a economiei în zona euro timp de patru luni ar putea duce la prăbuşirea PIB-ului cu până la 10% în acest an", subliniază S&P Global.

Chiar dacă agenţia de evaluare se aşteaptă la o "relansare graduală de 3%" în 2021 pentru zona euro şi Marea Britanie, S&P Global subliniază că relansarea va avea nevoie de un răspuns rapid şi curajos pentru a evita noi pierderi.

Anterior, o altă mare agenţie de rating, Moody's, a avertizat şi ea că, pe ansamblu, economiile din G20 (cele mai dezvoltate economii ale lumii) ar urma să intre în recesiune în acest an din cauza pandemiei de coronavirus. Pe ansamblu, aceste state ar urma să înregistreze în acest an o contracţie a PIB de 0,5%, susţine Moody's, în condiţiile în care în SUA contracţia ar urma să fie una de ordinul a 2%, iar în zona euro de 2,2%.

Liderii din G20 (cele mai dezvoltate economii ale lumii) vor avea joi un summit virtual pentru a-şi coordona răspunsul la riscul de recesiune reprezentat de noul coronavirus pentru economia mondială.