Planurile de listare la Hong Kong ale Alibaba sunt urmărite îndeaproape de comunitatea financiară, pentru indicii privind mediul de afaceri din teritoriul controlat de China.

Chiar dacă nu a fost stabilit un nou termen, Alibaba ar putea realiza listarea la începutul lunii octombrie şi încă intenţionează să atragă 10-15 miliarde de dolari, dacă tensiunile politice se vor atenua, iar condiţiile din piaţă vor deveni mai favorabile, a spus una dintre persoane, scrie News.ro.

Decizia de amânare a listării, care urma iniţial să aibă loc la sfârşitul lunii august, a fost luată la o şedinţă a board-ului Alibaba care a avut loc săptămâna trecută, înainte de publicarea rezultatelor financiare.

Amânarea a fost decisă din cauza instabilităţii financiare şi politice din Hong Kong, au adăugat persoanele, după 11 săptămâni de demonstraţii pro-democraţie violente.

În timpul protestelor, poliţia a tras de 1.000 de ori cu gaze lacrimogene şi peste 700 de persoane au fost arestate, în timp ce aeroportul a fost închis timp de două zile, săptămâna trecută.

Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a scăzut săptămâna trecută la cel mai redus nivel din ultimele şapte luni.