Este cel mai redus nivel din ultimele trei luni şi vine pe fondul scăderii preţurilor la energie, în urma extinderii epidemiei de coronavirus (Covid-19) pe plan global şi a efectelor asupra economiei mondiale.

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Încetinirea inflaţiei în zona euro în februarie se explică în principal prin evoluţia preţurilor la energie, care au înregistrat o scădere de 0,3%, după un avans de 1,9% luna precedentă.

În schimb, preţurile la alimente, băuturi şi ţigări au urcat cu 2,2% (faţă de un avans de 2,1% luna precedentă), iar la servicii preţurile au crescut cu 1,6% (faţă de un avans de 1,5% luna precedentă).

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a accelerat la 1,4% în februarie, de la 1,3% luna precedentă.

Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale. La prima sa şedinţă de politică monetară în calitatea de preşedinte al BCE, Christine Lagarde a spus că va revizui modul în care instituţia stabileşte politica monetară, analizând toate aspectele, începând de la modul în care defineşte succesul în lupta împotriva inflaţiei şi până la rolul pe care BCE îl poate juca în combaterea încălzirii globale.

Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, precum şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie date publicităţii în data de 18 martie.

În ianuarie, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,7% în Uniunea Europeană, în urcare faţă de 1,6% luna precedentă, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Ungaria (4,7%), România (3,9%), Cehia şi Polonia (ambele cu 3,8%).