Centrala cu o capacitate de 373 Megawaţi, care a început să funcţioneze în 1972, a produs până acum o cantitate de energie electrică suficientă pentru a acoperi consumul oraşului vecin Berna timp de peste 100 de ani.

Într-o ceremonie transmisă direct la televizor, la ora 12:30 pm (11:30 GMT), un tehnician a apăsat două butoane în camera de control pentru a opri reacţia în lanţ şi a dezactiva reactorul, oprind pentru totdeauna centrala nucleară de la Muehleberg.

Aceasta este prima din cele cinci centrale nucleare ce vor fi închise de Elveţia după accidentul nuclear din 2011 de la Fukushima, Japonia, care a provocat îngrijorări cu privire la energia nucleară la nivel mondial, scrie Agerpres.

Ţara vecină, Germania, urmează să abandoneze energia nucleară până în 2022, în timp ce Guvernul Elveţiei a anunţat că nu va mai construi alte reactoare nucleare şi va dezafecta actualele centrale la finalul duratei lor de viaţă.

Decizia Elveţiei de a renunţa la energia nucleară a fost confirmată într-un referendum din 2017, la care a fost exprimat şi sprijinul pentru planurile guvernului de a promova o politica energetică sustenabilă prin acordarea de subvenţii pentru dezvoltarea energiei fotovoltaice, eoliene şi hidro.

Deocamdată nu au fost stabilite datele la care vor fi închise celelalte centrale nucleare din Elveţia, însă cel mai probabil următoarea centrală care va fi închisă este cea de la Beznau, din apropiere de graniţa cu Germania, în condiţiile în care această centrală a început să funcţioneze în 1969.

Datele statistice pentru anul 2017 arată că energia nucleară a fost responsabilă pentru o treime din energia electrică produsă în Elveţia, comparativ cu 60% pentru energia hidro şi 5% pentru energiile regenerabile.

Operatorul centralei nucleare de la Muehleberg, compania energetică de stat BKW, a decis încă din luna octombrie 2013 să închidă această centrală după ce a decis că planurile referitoare la investiţii pentru a asigura viitorul pe termen lung al centralei nu mai sunt viabile.

În ultimele săptămâni producţia de energie la centrala de la Muehleberg a fost redusă gradual pe măsură ce combustibilul nuclear încărcat în vara lui 2018 a fost epuizat. După închiderea centralei va urma un proces de dezafectare care se va întinde pe o perioadă de 15 ani şi va costa aproximativ trei miliarde franci (3,06 miliarde dolari).