Cotatia petrolului WTI cu livrare in martie este in declin cu 4,91%, dupa ce a coborat in timpul tranzactiilor cu 5,6%, respectiv cu 2,97 dolari, la 50,08 dolari pe baril, la bursa din New York. 

Pretul petrolului Brent, de referinta la bursa din Londra, a coborat cu 2,1 dolari, la 55,81 dolari. 

Administratia pentru Informatii in Domeniul Energiei din Statele Unite a anuntat miercuri ca stocurile de titei ale tarii au urcat cu 6,3 milioane de barili in saptamana incheiata pe 30 ianuarie, in timp ce analistii anticipau o crestere de 2,8 milioane de barili. 

"Traderii americani vor sa marcheze o parte din profituri, dupa cresterea puternica a cotatiilor in ultimele cateva zile", a declarat Kevin Kerr, presedintele Kerr Trading International. 

Kerr crede ca traderii trebuie sa fie pregatiti pentru o mare instabilitate a pietei, el anticipand ca preturile petrolului vor ajunge pana la 65-70 de dolari pe baril in T3. 

Datele AIE au mai aratat cresterea stocurilor de benzina ale SUA cu 2,3 milioane de barili.