Pe măsură ce înăsprirea politicii monetare în marile economii şi disputele comerciale globale vor continua să submineze investiţiile la nivel global, Moody's a adoptat o viziune pesimistă cu privire la perspectivele de creştere ale economiilor emergente precum Turcia şi Argentina, care "au o expunere relativ ridicată pe finanţarea eternă şi în consecinţă sunt cele mai vulnerabile", scrie Agerpres.

Potrivit Moody's, economia Turciei ar urma să se contracte până la mijlocul anului următor pe măsură ce prăbuşirea lirei şi creşterea costurilor cu împrumuturile ar urma să îşi facă simţite efectele asupra economiei.

De asemenea, economia Argentinei nu va reveni pe creştere până în 2020 din cauza unei consolidări monetare şi fiscale severe în conformitate cu programul convenit cu Fondul Monetar Internaţional, susţine Moody's.

În prezent, rata inflaţiei în Turcia este la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, iar costurile ridicate cu împrumuturile afectează perspectivele de investiţii.

"Inflaţia de două cifre, creştere semnificativă a costurilor cu împrumuturile şi diminuare creditării bancare ar putea să afecteze puterea de cumpărare a gospodăriilor, consumul privat şi investiţiile" susţine Moody's.

Agenţia de evaluare se aşteaptă ca inflaţia din Turcia să rămână una de ordinul a două cifre până în 2020, în condiţiile în care estimările inflaţioniste vor fi stimulate de cursul de schimb şi presiunile venite din partea preţului petrolului. În luna octombrie, rata anuală a inflaţiei în Turcia a urcat la 25,2%, pe măsură ce deprecierea lirei a stimulat scumpirea carburanţilor.

Analiştii de la Moody's susţin că economia Turciei va înregistra un avans de 1,5% în 2018, după care se va contracta cu 2% în 2019. În cazul Argentinei, Moody's prognozează o contracţie de 2,5% în acest an şi una de 1,5% în 2019.