Angajaţii din Uniunea Europeană vor fi evaluaţi după aceleaşi criterii ca şi cei din afara Uniunii. Numărul celor care pot intra în Regatul Unit pentru a lucra nu va fi limitat.

Va exista o "rată de acceptare" a salariului specifică pentru fiecare profesie şi o rată minimă generală de 25.600 de lire anual, însă se pot califica pentru imigrare şi cei care câştigă sub acest minim, dacă sunt înalt calificaţi sau dacă doresc să lucreze în sectoare cu deficit de forţă de muncă, potrivit Agerpres.

Solicitanţii trebuie să aibă o ofertă de angajare de la un garant autorizat, pentru un loc de muncă unde sunt necesare anumite calificări şi să fie vorbitori de engleză.

Ei trebuie de asemenea să obţină puncte suplimentare după alte trei criterii: nivelul de studii, raportul dintre salariu şi "rata de acceptare" pentru domeniul respectiv şi penuria de forţă de muncă în acelaşi domeniu.

Pentru imigrare este nevoie de cel puţin 70 de puncte, care se pot obţine după cum urmează:

- obligatoriu: 20 de puncte pentru oferta de angajare, 20 pentru locul de muncă la nivelul calificării, 10 pentru cunoştinţele de engleză corespunzătoare;

- salariu: peste "rata de acceptare" sau peste 26.600 de lire anual (valoarea cea mai mare din cele două) - 20 de puncte, cu 10% sub acest minim - 10 puncte, cu 10-20% sub minim - 0 puncte;

- alte criterii: 20 de puncte pentru domeniul cu deficit de forţă de muncă, 10 puncte pentru doctorat într-un domeniu relevant pentru locul de muncă, 20 de puncte pentru doctorat în domeniul ştiinţei, tehnologiei, ingineriei sau matematicii relevant pentru locul de muncă, 10 puncte pentru cei consideraţi "nou intraţi" pe piaţa forţei de muncă.

Într-un document de politică guvernamentală se arată că s-ar putea adăuga ulterior noi criterii, cum ar fi vârsta sau experienţa.

Există şi căi alternative de obţinere a vizei cu drept de muncă: viză specială pentru profesioniştii din domeniul medical, care beneficiază de procesare mai rapidă şi la tarif mai scăzut, sau viză pe doi ani pentru studenţii străini care termină o facultate sau un masterat şi pe trei ani pentru cei care obţin un doctorat.