Pierre Moscovici a facut comentariile la o conferinta de presa care a avut loc la Berlin cu omologul sau german Wolfgang Schaeuble, in timp ce adjunctii lor se afla in a doua zi de negocieri, la Bruxelles, pentru pregatirea unei teleconferinte europene de miercuri pe tema Greciei.

"Vreau sa subliniez ca incercam in continuare sa gasim o solutie cuprinzatoare in cursul lunii noiembrie, pentru a pune capat incertitudinilor, si ne vom folosi toate fortele in acest scop", a spus ministrul francez de Finante, citat de Bloomberg si preluat de Mediafax.

El a aratat ca Germania si Franta sunt hotarate ca Grecia sa ramana in zona euro, iar statul elen sa faca toate eforturile pentru a asigura integritatea uniunii monetare.

Ministrii de Finante din zona euro vor avea miercuri o teleconferinta referitoare la situatia Greciei, urmand sa se intalneasca la Bruxelles pe 12 noiembrie. De asemenea, este posibil sa aiba loc o reuniune speciala a acestora pe 8 noiembrie.

In Grecia, politicienii inca negociaza masurile necesare pentru incheierea unui nou acord cu creditorii internationali.
Premierul Antonis Samaras a declarat ca negocierile s-au incheiat, iar planul de austeritate va fi prezentat miercuri in Parlament.

Partidul Stanga Democrata, membru al coalitiei guvernamentale, a reluat insa opozitia fata de reformele propuse pentru piata muncii. De acest plan depinde furnizarea unei noi transe de ajutor de 31,5 miliarde de euro, fara de care Grecia risca sa ramana fara fonduri in cateva saptamani.

Moscovici a precizat ca discutiile continua, inclusiv cu troica creditorilor, formata din Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si FMI.