La peste patru luni de cand britanicii au votat pentru iesirea tarii din UE, termenii Brexitului inca nu s-au stabilit. Negocierile propriu-zise nu vor incepe decat atunci cand Guvernul britanic va activa articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, respectiv pana la finalul lui martie 2017, potrivit premierului britanic Theresa May.

Conditiile de acces ale Marii Britanii la piata unica si libertatea de circulatie a cetatenilor europeni reprezinta principalele mize ale discutiilor.

Kathrin Muehlbronner, vicepresedinte la Moody's, a declarat miercuri ca agentia va retrograda ratingul"Aa1" daca va considera ca orice pierdere a accesului la piata unica "va aduce prejudicii considerabile perspectivelor de crestere pe termen mediu".

Luna trecuta s-a inregistrat o depreciere record a lirei sterline, care a dus la cresterea randamentelor obligatiunilor guvernamentale, reflectand temerile investitorilor privind efectele negative economice si financiare ale votului pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana.

Potrivit analistilor, termenii negocierilor privind iesirea din UE vor fi determinanti pentru a se sti daca moneda britanica va suferi noi scaderi sau se va recupera.

Protejarea ratingului suveran al Marii Britanii a fost prioritatea anuntata de Guvernul conservator atunci cand a venit la putere, in 2010.