De asemenea, Consiliul Miniştrilor de Finanţe şi-a exprimat sprijinul faţă de intenţia Comisiei Europene de a armoniza reglementările UE pentru combaterea spălării banilor şi pentru a furniza coordonare şi sprijin pentru unităţile naţionale de informaţii financiare (autorităţile de luptă împotriva spălării banilor) din statele UE.

Comisia Europeană va prezenta propunerile legislative, astfel încât organismul Uniunii Europene destinat combaterii spălării banilor să intre în vigoare în primul trimestru din 2021.

În mai, Comisia Europeană anunţase că ia în calcul înfiinţarea unei noi autorităţi pentru a combate infracţiunile financiare şi a monitoriza mai strict activitatea băncilor.

Într-un plan de acţiune adresat guvernelor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, Comisia explică faptul că UE are nevoie de un sistem de combatere a spălării banilor şi a infracţiunilor financiare, sistem dotat cu un supervizor la nivelul Uniunii Europene.

Orice eventuală supraveghere la nivelul UE ar putea ieşi de sub competenţa Autorităţii Bancare Europene (EBA) sau ar putea fi făcută de ''un organism nou, conceput'' special în acest scop, a explicat Comisia Europeană.