În același timp, premierul britanic Boris Johnson a menţionat şi el că încheierea unui acord ”pare dificilă”, dar uşa negocierilor rămâne deschisă, relatează vineri Reuters.

”Poziţia Regatului Unit a fost că dorim să continuăm discuţiile dacă există o şansă pentru un acord”, a spus Johnson în faţa presei. ”Dar dorim de asemenea să se recunoască faptul că Regatul Unit poate avea controlul asupra propriilor sale legi, pentru asta au votat oamenii, şi de asemenea asupra apelor noastre şi drepturilor noastre de pescuit”, a completat premierul britanic.

Uşa noastră este deschisă, vom continua să discutăm, dar trebuie să spun că lucrurile par dificile. Există o breşă care trebuie depăşită”, a conchis el, potrivit Agerpres.

La rândul său, negociatorul-şef european, Michel Barnier, a vorbit despre un ”moment al adevărului”, întrucât cele două părţi mai au ”foarte puţin timp, câteva ore” pentru convenirea unui acord. El a confirmat că dosarul pescuitului creează în continuare ”dificultăţi serioase” la tratative, întrucât state ale UE doresc menţinerea accesului pescarilor lor în apele britanice bogate în resurse piscicole, în timp ce Londra doreşte suveranitate totală asupra acestor ape. Dar, ”cred, ca negociator, că posibilitatea unuia acord există”, a mai remarcat Barnier.

Fără un acord post-Brexit, începând de la 1 ianuarie relaţiile comerciale dintre Regatul Unit şi UE vor fi reglementate de normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Va fi însă nevoie de unele înţelegeri sectoriale între Bruxelles şi Londra pentru domenii care necesită un cadru legal, cum este sectorul transporturilor, pentru acesta Comisia Europeană anunţând săptămâna trecută planuri de contingenţă aplicabile în caz de eşec al negocierilor.

Joi, biroul premierului britanic Boris Johnson a anunţat că negocierile comerciale cu Uniunea Europeană sunt ”într-o situaţie ”foarte gravă” şi că nu se va ajunge la un acord dacă blocul nu îşi va schimba substanţial poziţia, transmite Reuters.

În timpul unei discuţii telefonice cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Johnson a spus că ”timpul este foarte scurt, iar acum pare foarte improbabil că nu se va ajunge la un acord dacă poziţia UE nu se va schimba substanţial”, a anunţat biroul acestuia într-un comunicat.

Și preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat joi seară că "depăşirea" divergenţelor dintre Londra şi UE în negocierile post-Brexit va fi "foarte dificilă”.

"Am discutat cu Boris Johnson despre stadiul negocierilor dintre UE şi Regatul Unit. Am salutat progrese importante legate de numeroase subiecte. Cu toate acestea, rămân serioase divergenţe, în special privind pescuitul. Depăşirea lor va fi va fi foarte dificilă. Negocierile vor continua mâine", a scris pe Twitter şefa executivului european.