"Din câte ştiu, nu există o analiză sistematică de impact", a spus David Davis în faţa unei comisii a Parlamentului britanic, adăugând că ar fi mai adecvat ca o astfel de analiză să fie efectuată într-o perioadă ulterioară a procesului de negociere.

David Davis a subliniat că nu este un fan al modelelor economice, apreciind că realizarea unei analize de impact asupra anumitor sectoare nu este utilă, în condiţiile în care anterior susţinea că au fost realizate astfel de evaluări amănunţite.

După ce a promis că va prezenta peste 50 de studii despre cum ar urma să fie afectate de Brexit diverse sectoare economice, Executivul britanic le-a dat legislatorilor versiuni ale acestora cu pasaje lipsă, invocând "sensibilitatea" acestora. Parlamentarii au contraatacat, acuzând Guvernul că desconsideră un Legislativ ales în mod democratic.

Guvernul britanic ezită să dezvăluie evaluările pe care le-a făcut cu privire la impactul ieşirii ţării din UE, Theresa May susţinând că discreţia în această privinţă o va ajuta să obţină cel mai bun acord posibil cu Bruxellesul.

Divorţul Marii Britanii de Uniunea Europeană este programat pentru sfârşitul lui martie 2019.