Familia Benetton este cel mai mare investitor în cadrul grupului Atlantia SpA, companie care la rândul său deţine 88% din acţiunile Aspi (Autostrade per l'Italia), societatea care gestionează aproximativ 3.000 de kilometri de autostrăzi din Italia, inclusiv tronsonul de autostradă care s-a prăbuşit în august 2018 la Genova şi a provocat decesul a 43 de persoane.

Guvernul de la Roma a anunţat că în conformitate cu termenii unui acord convenit cu Atlantia SpA, grupul controlat de familia Benetton va ieşi treptat din acţionariatul Aspi iar controlul la această societate va fi preluat de către banca de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP). Compensaţia financiară pentru această naţionalizare a fost fixată la 3,4 miliarde de euro, scrie Agerpres.

Acordul deschide calea rezolvării îndelungatei dispute provocate de prăbuşirea viaductului de la Genova.

Dar TCI, un investitor în grupul de infrastructură Atlantia, susţine într-o reclamaţie că ordinul prin care autorităţile italiene cer Atlantia să-şi vândă participaţia în Autostrade "ameninţă serios principiile fundamentale ale Uniunii Pieţelor de capital a UE".

TCI a cerut ca vânzarea subsidiarei să fie realizată "în mod transparent, în conformitate cu standardele pieţei" şi a cerut Guvernului să lanseze o licitaţie competitivă pentru a vinde Autostrade, sau, alternativ, să o scindeze şi să o listeze pentru a crea condiţiile ca Atlantia să-şi vândă participaţia majoritară în Autostrade către CDP la un preţ "corect, echitabil".

Sursele au declarat că acordul preliminar între Atlantia şi Guvern ar urma să fie ratificat până în 3 august, chiar înainte de inaugurarea noului pod din Genova.

Alte surse au anunţat că Atlantia a desemnat consilieri ai vânzării băncile Bank of America Merrill Lynch, JP Morgan şi Mediobanca.