De altfel, ziua de miercuri a fost punctată de manifestări ale unei confruntări diplomatice neîntrerupte, pe fondul polemicii privind gestionarea de către China a pandemiei declanşate de noul coronavirus.

Preşedintele american Donald Trump a promulgat o lege pentru sancţionarea responsabililor chinezi acuzaţi de 'internarea în masă' a musulmanilor uiguri. Imediat, Beijingul a denunţat un 'atac pervers' şi a avertizat Washingtonul că va suporta 'consecinţe'.

Puţin mai devreme, chiar înainte de a-şi primi invitatul în Hawaii, Mike Pompeo a publicat un comunicat comun cu omologii săi din G7 pentru a 'îndemna cu fermitate' China să 'revină' asupra legii sale controversate cu privire la securitatea în Hong Kong, lege care a agravat deja confruntarea americano-chineză în luna mai.

'China respinge în mod ferm comunicatul G7 referitor la Hong Kong', a reacţionat principalul coordonator al diplomaţiei chineze, Yang Jiechi, chiar în timpul întâlnirii cu Pompeo, potrivit unui comunicat la Ministerului de Externe de la Beijing, scrie Agerpres.

Reuniunea Pompeo-Yang din Hawaii a fost urmărită cu mare atenţie cu atât mai mult cu cât a avut loc într-un moment în care erau publicate extrase dintr-o carte a lui John Bolton, fost consilier de securitate naţională al lui Trump, în care acesta este acuzat că a căutat ajutorul Chinei pentru a fi reales în noiembrie.

Semn al îngheţului în relaţiile dintre Washington şi Beijing, întrevederea, care a început de fapt marţi seara şi a continuat miercuri timp de şapte ore, s-a desfăşurat departe de ochii presei, iar comunicările minimale date publicităţii ulterior traduc, în limbaj diplomatic, persistenţa dezacordurilor.

'Cele două părţi şi-au afirmat pe deplin poziţiile' şi 'au decis să continue să păstreze contactul', a relatat Cotidianul Poporului, jurnalul oficial al Partidului Comunist chinez, vorbind totuşi despre un 'dialog constructiv'.

De partea americană, Departamentul de Stat a transmis că Pompeo 'a subliniat (...) necesitatea unor schimburi pe deplin reciproce între cele două naţiuni în interacţiunile lor comerciale, de securitate şi diplomatice'. 'El a subliniat de asemenea nevoia de transparenţă totală în combaterea pandemiei', a adăugat diplomaţia americană.

Relaţiile dintre SUA şi China, deja tensionate de războiul comercial angajat de Trump, s-au deteriorat semnificativ pe măsură ce noul coronavirus, semnalat pentru prima oară la Wuhan, în China, se propaga pe întreaga planetă, iar SUA deveneau ţara cea mai îndoliată.

Mike Pompeo şi Yang Jiechi, numărul unu al Partidului Comunist în domeniul politicii externe, discutaseră ultima oară pe 15 aprilie. De atunci, dialogul era oprit, preşedintele Trump ameninţând chiar, la mijlocul lunii mai, cu ruperea relaţiilor cu gigantul asiatic, dând asigurări că nu doreşte să mai discute cu omologul său chinez Xi Jinping, prezentat până atunci ca un 'prieten'.

Unii observatori se îndoiesc însă că Mike Pompeo ar putea relansa relaţiile, date fiind atacurile sale frontale repetate împotriva Beijingului, pe care l-a identificat de multă vreme ca principalul adversar strategic al SUA.

Susan Thornton, responsabilă cu zona Asia-Pacific în cadrul diplomaţiei americane la începutul preşedinţiei lui Trump, declarase pentru AFP că 'se îndoieşte' că reuniunea din Hawaii 'poate reduce tensiunile', cele două ţări fiind prea preocupate de 'rivalitatea' lor.