Indicele institutului german de cercetare economica ZEW privind asteptarile investitorilor si analistilor a urcat in ianuarie cu 13,5 puncte la 48,4 puncte, depasind estimarile analistilor, care anticipau un nivel al indicelui de 40,3 puncte.

Potrivit unui comunicat ZEW, perceptia investitorilor asupra economiei Germaniei nu a fost afectata de recentele tensiuni din pietele financiare internationale, nici de anuntul privind alegerile anticipate din Grecia si de decizia surprinzatoare a Bancii Elvetiei de a abandona plafonul asupra cursului franc/euro.

Mai mult, scaderea pretului petrolului si deprecierea euro au contribuit la cresterea in continuare a nivelului indicelui, se arata in comunicat.

Evolutia indicelui ZEW intareste asteptarile economistilor privind recuperarea economica in Germania. Produsul intern brut al celei mai mari economii europene a urcat cu 1,5% anul trecut, peste estimarile oficiale anterioare.

In ceea ce priveste indicele ZEW pentru perspectivele de crestere economica in zona euro, acesta a crescut in ianuarie cu 13,4 puncte, la 45 puncte. Evaluarile privind climatul economic actual din regiune, desi au ramas in teritoriu negativ, s-au imbunatatit pentru prima data din luna mai a anului trecut, de la 62,8 puncte la 57,1 puncte.