În aceste condiții, Comisia este pregătită să-şi folosească instrumentele de care dispune pentru a se asigura că cel mai mare stat UE din Europa de Est nu se îndepărtează de la valorile democratice ale Uniunii, a dat asigurări Timmermans în faţa parlamentarilor europeni.

Vicepreşedintele CE coordonează acţiunile Bruxellesului în procesul prin care Guvernul polonez este acuzat că încalcă prin aceste reforme independenţa justiţiei.

Relațiile dintre Varșovia și Bruxelles sunt tot mai tensionate, după ce Guvernul polonez a adoptat o serie de legi care slăbesc puterea justiției și o subordonează puterii politice.

Luna trecută, Frans Timmermans declara că Executivul european este “foarte aproape” să activeze Articolul 7 împotriva Poloniei, ceea ce ar însemna suspendarea dreptului de vot.

Citește și: Polonia, amenințată cu “arma nucleară” a UE. Este pentru prima dată în istorie când Bruxellesul ia această decizie

Comisia se pregăteşte, de asemenea, să declanşeze şi procedura de infringement împotriva Varşoviei, care pregăteşte o legislaţie prin care vrea să treacă sistemul judiciar sub controlul Guvernului, a mai spus Timmermans.

El a adăugat că la Bruxelles se discuta deja despre activarea Articolului 7 în cazul Poloniei – care uneori este descris că fiind “armă nucleară” a UE. “Având în vedere ultimele evoluţii, suntem foarte aproape de activarea Articolului 7”, a spus Timmermans.

Acest lucru ar fi o premieră în istoria UE, care nu a folosit niciodată Articolul 7, pe care Comisia l-a introdus în urmă cu 17 ani, pentru a se asigura că “toate ţările UE respectă valorile comune ale UE”.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a cerut, totodată, conservatorilor polonezi să amâne aprobarea reformelor judiciare, susţinând că acestea ar urmă să aibă ”un impact negativ important asupra independenţei instanţelor de judecată” din Polonia.

Aceste legi măresc considerabil ameninţările sistematice la adresa statului de drept. Împreună, ele vor aboli orice urmă de independenţa judiciară existenţa şi vor pune sistemul judiciar sub controlul politic complet al Guvernului”, a precizat Timmermans.

Donald Tusk: Polonia se îndreaptă către ieşirea din UE

Și preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat, la începutul lunii, că este îngrijorat că Polonia - ţara sa natală, se îndreaptă către părăsirea blocului european.

Acesta mi se pare un preludiu pentru anunţul că Polonia nu mai are nevoie de Uniunea Europeană. Îmi este teamă că suntem foarte aproape de acel moment”, le-a spus Tusk jurnaliştilor.

Viitorul Poloniei în UE este, astăzi, pus sub semnul întrebării”, a mai avertizat Tusk, potrivit Euroactiv.

Parlamentarii conservatori au aprobat recent un proiect legislativ, care le va da puterea să-i aleagă direct pe membrii Consiliului Judiciar Naţional- aceştia au responsabilitatea de a-i nominaliza pe judecătorii din toate instanţele din Polonia.

Oponenţii proiectului legislativ susţin că acesta va eroda şi mai mult independenţa sistemului judiciar, care a fost supus la o presiune uriaşă după venirea la putere a conservatorilor de la Partidul Lege şi Justiţie (PiS).