Memorandumurile permit Gazprom sa efectueze lucrari de explorare la campurile de petrol Cheshmekosh si Changouleh, amplasate langa granita cu Iraq, potrivit agentiei de stiri Shana.

Aceste intelegeri se adauga altora ce vizeaza cinci campuri petrolifere care au fost deja alocate companiilor rusesti Lukoil, Tatneft si Zarubezhneft.

"Odata cu semnarea acestor memorandumuri de intelegere, companiilor rusesti li s-au atribuit studii pentru prospectiuni la sapte campuri petrolifere, cel mai mare numar de campuri petrolifere iraniene atribuite unei tari straine", a declarat ministrul iranian al Petrolului, Bijan Namdar Zanganeh, cu ocazia unei intalniri la Teheran cu ministrul rus al Energiei, Alexander Novak.

Acesta conduce o delegatie de 500 de persoane, inclusiv oameni de afaceri din sectorul privat, intr-o vizita la Teheran.

Rusia si Iran au avut relatii dificile in trecut, dar acum au redevenit aliati si doresc sa isi extinda relatiile economice.

In ultimele saptamani, Iranul a anuntat un numar mare de afaceri in domeniul energiei cu firme straine, in ciuda incertitudinii venite din partea administratiei americane a lui Donald Trump, care a promis ca va adopta o pozitie mai dura fata de Teheran.