"Este o iarnă foarte întunecată şi dificilă dar există lumină la capătul tunelului" a declarat Gita Gopinath într-un interviu pentru postul de televiziune CNBC. "Cu privire la perspective, este adevărat că am început anul mai puternic decât ne aşteptam în 2020 iar asta este un lucru bun. Dar în momentul de faţă este o cursă între virus şi vaccin şi până când nu vom depăşi această fază, cred că este o perioadă destul de dificilă", a adăugat economistul şef al FMI, potrivit Agerpres.

Potrivit celor mai recente estimări ale FMI, publicate în luna octombrie a anului trecut, economia mondială ar urma să înregistreze în 2021 o redresare de 5,2%, după o contracţie de 4,4% în 2020.

Majoritatea analiştilor se aşteaptă ca FMI să îşi revizuiască estimările la finele acestei luni. Gopinath a confirmat că FMI va da publicităţi în scurt timp noile sale estimări, dar a refuzat să spună dacă este posibilă o îmbunătăţire.

Chiar dacă introducerea vaccinului a fost una lentă, Gita Gopinath se aşteaptă în continuare ca majoritatea ţărilor dezvoltate să fie acoperite până la vară, iar la nivel global acoperirea deplină ar urma să se întâmple până la finele lui 2022.

"Există vaccinul şi o revenire alimentată de stimulente pe care o aşteptăm în a doua jumătate a anului", a spus Gita Gopinath.

Economistul şef al FMI a precizat că ţările care au gestionat mai bine virusul în primele faze au avut o relansare mai solidă, dând drept exemplu China, în timp ce unele state din America Latină au rămas în urmă.