Avansul monedei unice vine în urma anunţului Băncii Centrale Europene (BCE) referitor la extinderea programului de suplimentare a lichidităţilor, pentru a ajuta economiile afectate de pandemia de coronavirus.

Astfel, euro s-a apreciat pentru a opta şedinţă consecutiv, după anunţul BCE privind suplimentarea achiziţiilor de obligaţiuni cu 600 de miliarde de euro, la 1,350 de miliarde de euro. Analiştii anticipau că programul va fi suplimentat cu 500 de miliarde de euro.

Euro a fost susţinut şi de programul Germaniei de susţinere a economiei ţării, în valoare de 130 de miliarde de euro.

Astfel, euro s-a întărit cu 0,97%, la 1,1341 dolari pe unitate, în timp ce indicele dolarului a scăzut cu 0,646%, scrie News.ro.

Obligaţiunile statelor din sudul Europei au crescut, iar randamentul obligaţiunilor italiene pe termen de 10 ni a scăzut cu peste 0,15 puncte procentuale, la 1,38%, cel mai redus nivel atins de la sfârşitul lunii martie.

Randamentele obligaţiunilor spaniole, portugheze şi elene au scăzut la rândul lor, iar spreadul dintre randamentul obligaţiunilor italiene şi cele germane pe termen de zece ani fiind cel mai scăzut de la sfârşitul lunii martie, de cieca 1,7 puncte procentuale.

Acţiunile băncilor din zona euro au crescut în urma informaţiei referitoare la suplimentarea programului de stimulare al BCE, dar bursele au scăzut în ansamblul lor, investitorii considerând că optimismul iniţial al pieţei este exagerat.

Preţurile petrolului au evoluat în scădere joi, din cauza incertitudinilor legate de reducerea livrărilor de către principalii producători, dar şi-au revenit spre sfârşitul tranzacţiilor. Astfel, preţul petrolului de referinţă pe piaţa americană a urcat cu 0,08%, la 37,32 dolari pe baril, în timp ce cotaţia petrolului Brent a avansat cu 0,25%, la 39,89 dolari pe baril.

Preţul spot al aurului a urcat cu 1,2%, la 1.718,03 dolari uncia.