Desi cariera sa a intrat intr-un con de umbra in ultima perioada, Beckham continua sa fie cel mai bine platit jucator din lume, cu castiguri totale de 40 de milioane de dolari anul trecut.

Beckham este mai degraba un star hollywoodian decat jucator de fotbal”, spune Michael Stirling, managerul general al companiei Global Sponsor, care se ocupa cu gestionarea drepturilor de imagine.

Si desi jucatorul a intrat in ultimul sezon al contractului sau cu Galaxy, celebritatea sa creste de la un an la altul.

Beckham a trecut pe lista companiilor cu care are contracte de sponsorizare Electronic Arts si Diet Pepsi si, pentru o scurta perioada, a colaborat si cu Yahoo!

Insa contractul cu Adidas ramane cel mai mare din istoria sportului, in special datorita gamei ObyO. Fotblistul britanic mai are un contract de publicitate cu firma de parfumuri Coty.

Masinaria de facut bani din marketing a lui Beckham nu are de gand sa se opreasca. Spre finele anului, jucatorul isi va lansa propria marca de lenjerie intima si o linie de haine de nunta pentru barbati. Iar in 2012, Beckham va da din nou lovitura, in conditiile in care este ambasadorul Jocurilor Olimpice care vor avea loc la Londra.

Nu toti jucatorii de fotbal sunt, insa, la fel de norocosi ca David Beckham. Criza economica din ultimii ani a determinat companiile sa taie din cheltuielile de publicitate. Asa se face ca Gillette nu a mai reinnoit contractele cu Thierry Henry, Ricardo Kaka si Lionel Messi. De asemenea, nici Coca-Cola nu a mai semnat continuarea contractului cu Wayne Rooney, care a expirat in 2010.

Dar nu e cazul sa le plangem de mila jucatorilor de fotbal. Dupa David Beckham, care a castigat anul trecut 40 de milioane de dolari, urmeaza Cristiano Ronaldo, cu 38 de milioane de dolari, suma ce include salariul, bonusurile si veniturile din publicitate si din folosirea imaginii.

Aproximativ jumatate in aceasta suma reprezinta salariul lui Ronaldo de la Real Madrid, iar restul vine din campaniile de publicitate la Nike, Armani sau Castrol.

Ronaldo este lider, insa, atunci vand vine vorba de retelele de socializare. Cu 24 de milioane de fani pe Facebook, jucatorul are de doua ori mai multi decat al doilea clasat intr-un top al sportivilor, basketbalistul Michael Jordan, care are “doar” 10 milioane de fani pe reteaua de socializare.

Ronaldo are 2,4 milioane de fani si pe Twitter, fiind depasit doar de Shaquille O’Neal, Kaka si Lance Armstrong.

Messi ocupa locul al treilea in topul celor mai bine platiti fotbalisti, cu castiguri de 32 de milioane de dolari in 2010. Jucatorul si-a deschis si un cont pe Facebook in aceasta luna, unde are deja 7 milioane de fani.

Jumatate din suma castigata anul trecut vine de la FC Barcelona, salariu si bonusuri, in timp ce cealalta jumatate a castigat-o din publicitate la Adidas, Lay's, Konami, Audemars Piguet, Chery si Air Europa.

Iata mai jos top 10 cel mai bine platiti fotbalisti in 2010, realizat de Forbes:

1. David Beckham (Los Angeles Galaxy) - 40 milioane dolari

2. Cristiano Ronaldo (Real Madrid) - 38 milioane dolari

3. Lionel Messi (Barcelona) - 32 milioane dolari

4. Ricardo Kaka (Real Madrid) - 25 milioane dolari

5. Ronaldinho (Flamengo) - 24 milioane dolari

6. Thierry Henry (NY Red Bulls) - 21 milioane dolari

7. Wayne Rooney (Manchester United) - 20 milioane dolari

8. Frank Lampard (Chelsea) - 17 milioane dolari

9. Zlatan Ibrahimovic (AC Milan) - 17 milioane dolari

10. Samuel Eto'o (Inter Milan) - 15 milioane dolari