Investiţia vine după ce Guvernul olandez şi Board-ul Air France-KLM, dominat de francezi, au avut îndelungi discuţii referitoare la reducerea influenţei olandeze.

Ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra, a precizat că statul a preluat deja o participaţie de 12,7%, pentru 680 de milioane de euro, şi vrea să-şi sporească participaţia la aproximativ 14%.

Până acum, Guvernul francez era cel mai mare acţionar al Air France-KLM, cu o participaţie de 14,2%, urmat de companiile aeriene Delta Airlines şi China Eastern Airlines.

Decizia "reprezintă un pas fundamental în vederea protejării intereselor Olandei. Achiziţionarea participaţiei ne asigură că vom lua parte la deciziile importante", le-a declarat jurnaliştilor Hoekstra.

De asemenea, a adăugat acesta, statul protejează interesele economiei olandeze şi ale aeroportului Schiphol din Amsterdam, al treilea mare aeroport din Europa, unde lucrează mulţi cetăţeni olandezi.

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, le-a spus jurnaliştilor că el şi Board-ul Air France-KLM nu au fost informaţi.

"Reafirm sprijinul meu pentru strategia companiei şi conducerea sa", a afirmat Le Maire, adăugând că este esenţial ca Air France-KLM "să fie condusă fără interferenţe publice naţionale".

Anul trecut, Air France a înregistrat câştiguri operaţionale de 266 de milioane de euro, faţă de 1,07 miliarde de euro la subsidiara KLM.

Acţiunile Air France KLM au înregistrat anul trecut o scădere de aproape 40%, în principal ca urmare a valului de greve declanşat de sindicatele care vor să obţină majorări salariale şi condiţii mai bune de muncă.

Emmanuel Macron reacționează

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut miercuri Guvernului olandez "să îşi clarifice intenţiile", după ce autorităţile de la Haga au anunţat că au preluat o participaţie de 12,68% din acţiunile transportorului aerian Air France-KLM, transmite AFP.

"Guvernul francez nu a fost informat de această decizie şi nici de punerea sa în practică. Am luat notă de acest lucru. Este acum de datoria Guvernului olandez să îşi clarifice intenţiile", a declarat Emmanuel Macron înaintea unei întâlniri cu cancelarul german Angela Merkel. "Ce este important este ca interesul companiei să fie păstrat", a adăugat Macron.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Executivului francez, Benjamin Griveaux, a declarat miercuri că la finele acestei săptămâni ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, se va întâlni cu omologul olandez Wopke Hoekstra "pentru a avea o discuţie deschisă şi amicală cu privire la intrarea statului olandez în acţionariatul Air France-KLM". Benjamin Griveaux a adăugat că nici Guvernul francez şi nici Consiliul de Administraţie de la Air France-KLM nu au fost informate de intenţia Guvernului olandez.

Până acum, Guvernul francez era cel mai mare acţionar al Air France-KLM, cu o participaţie de 14,2%, urmat de companiile aeriene Delta Airlines şi China Eastern Airlines.

Anul trecut, Air France a înregistrat câştiguri operaţionale de 266 de milioane de euro, faţă de 1,07 miliarde de euro la subsidiara KLM. Însă, în 2018, acţiunile Air France - KLM au înregistrat o scădere de aproape 40%, în principal ca urmare a valului de greve declanşat de sindicatele care vor să obţină majorări salariale şi condiţii mai bune de muncă.

Deşi Air France şi KLM au fuzionat încă din 2003, subsidiara KLM a rămas o structură independentă în cadrul grupului Air France-KLM. Cu sprijinul Guvernului olandez, subsidiara KLM a respins încercările noului director general de la Air France - KLM, canadianul Ben Smith, de a avansa spre o mai mare integrare a celor două companii.