Programul, denumit Flexible Talent Network, permite celor care se angajează în companie să listeze abilitățile pe care le au și să-și aleagă și ce program de lucru vor.

Potrivit companiei, scopul acestei scheme de HR este acela de a atrage talente și angajați specializați, dar care nu vor să aibă un program de la 9.00 la 17.00.

Flexibilitatea poate insemna atât lucrul la orele alese de angajați, cât și scurtarea timpului săptămânal de lucru, dar și posibilitatea de a munci doar câteva luni pe an.

PwC, una dintre firmele de consultanța din Big Four, a decis să se orienteze spre gig economy după ce a realizat un studiu în care aproape 46% din cei 2.000 de respondenți au spus că printre prioritățile lor la locul de muncă se află flexibilitatea programului și echilibrul dintre viata personal și cea pofesională.

Până în prezent, peste 2.000 de aplicanți s-au înregistrat în program, în mai puțin de două săptămâni de când a fost lansat.