"Toate zborurile sunt anulate, iar afacerea din Marea Britanie şi-a încetat activitatea, cu efect imediat".

Firma de consultanţă EY a fost chemată pentru a se ocupa de procedura de administrare, o formă de protejare faţă de creditori, a informat compania, potrivit Agerpres.

Falimentul pune în pericol 2.000 de locuri de muncă şi reprezintă o problemă majoră pentru premierul Boris Johnson şi planul său de extindere a transportului regional.

Un purtător de cuvânt al Guvernului britanic a declarat că Executivul lucrează îndeaproape cu industria aeriană pentru a reduce întreruperile pe rutele operate de Flybe.

Pe fondul efectelor epidemiei, Flybe este printre primele companii aeriene care ies din afaceri de la debutul crizei. Şi alţi operatori aerieni importanţi, cum ar fi British Airways, easyJet, Lufthansa şi United Airlines, au anunţat măsuri de reducere a costurilor pentru a face faţă scăderii semnificative a rezervărilor.

Dar Flybe se confrunta deja cu dificultăţi financiare, fusese salvată de la un iminent faliment în ianuarie, acţionarii acceptând să investească mai mulţi bani, alături de Guvern, care a acordat sprijin companiei.

Actualii proprietari ai Flybe sunt Connect Airways, un consorţiu creat de Virgin Atlantic, Stobart Group şi Cyrus Capital. Grupul a investit 110 milioane de lire sterline (141,6 milioane de dolari) de când a cumpărat Flybe, în 2019.

Compania are 68 de aeronave şi transportă anul opt milioane de pasageri între 71 de aeroporturi din Marea Britanie şi Europa.

Lufthansa şi-a redus capacitatea de zbor cu o cincime din flotă

Lufthansa, pe de altă parte, a anunţat miercuri că şi-a redus capacitatea de zbor cu aproape o cincime din flotă, confirmând informaţiile oferite anterior de surse din companie referitoare la reacţia operatorului aerian german la epidemia de coronavirus.

”Ne ajustăm dinamic planurile pentru a reflecta circumstanţele extraordinare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Lufthansa.

Potrivit companiei, măsura este echivalentă cu consemnarea la sol a 150 de avioane, aproximativ o şesime din reducerea de capacitate având loc în cazul curselor pe distanţe lungi.

Lufthansa Group, care include operatorii Swiss, Brussels şi Austrian Airlines, are o flotă totală de 770 de avioane.

Săptămâna trecută, Lufthansa a anunţat că şi-a redus capacitatea de transport, măsură echivalentă cu consemnarea la sol a 23 de avioane destinate curselor pe distanţe lungi.

Şefii companiilor aeriene europene au avertizat marţi că ce va fi mai rău urmează să vină pentru industria aeriană, în privinţa impactului economic al epidemiei de coronavirus, dar au anticipat că cererea s-ar putea stabiliza în următoarele săptămâni.