Ministrul Roman Prymula a apreciat acest apel lansat de Asociaţia Medicală din Cehia (CLK), declarând că el şi colegii lui sunt ”recunoscători pentru orice mână de ajutor”, potrivit Agerpres.

Preşedintele acestei asociaţii, Milan Kubek, a trimis mesaje medicilor cehi care lucrează în străinătate pentru a le cere să îi ajute pe foştii lor colegi rămaşi în ţară şi care lucrează în spitalele naţionale.

Anesteziştii şi medicii specializaţi în terapie intensivă sunt cei de care Cehia are cea mai mare nevoie în această perioadă, alături de angajaţi medicali calificaţi.

Sute de medici şi absolvenţi de medicină părăsesc Cehia în fiecare an, căutând locuri de muncă în străinătate care le oferă salarii şi condiţii mai bune.

Autorităţile cehe au raportat un număr record de cazuri de infectare cu noul coronavirus pentru a doua zi la rând. Joi, autorităţile cehe au raportat 9.721 de cazuri depistate în ultimele 24 de ore, un record absolut de la debutul pandemiei, dar şi o creştere a numărului de teste efectuate.

În total, Cehia a raportat peste 149.000 de cazuri de COVID-19 şi 1.230 de decese asociate acestei maladii.

La nivelul întregii Europe, Republica Cehă raportează cel mai mare nivel de noi infectări la 100.000 de persoane, cu 660,8 cazuri la 100.000 de persoane semnalate în ultimele 14 zile, iar pe locul al doilea se află Belgia, cu 515,4 cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).