”Putem în sfârşit să anunţăm lucrul pe care ţara noastră are nevoie să-l audă de mult timp. Ajutoare (economice) suplimentare sunt pe drum”, a anunţat preşedintele republican al Senatului Mitch McConnell în Camera superioară a Congresului, confirmând astfel că planul de urgenţă va atinge ”aproape 900 de miliarde de dolari”.

Cei patru conducători ai Senatului şi Camerei (Rerezentanţilor) au finalizat un acord”, a anunţat el, potrivit News.ro.

Acest plan prevede un cec în valoare de 600 de dolari de adult şi de copil în gospodăriile cele mai vulnerabile, ajutoare pentru chirii - în vederea evitării expulzărilor - în valoare de 25 de miliarde de dolari şi ajutoare în vederea redeschiderii şcolilor şi creşelor în valoare de 100 de miliarde de dolari, au precizat într-un comunicat comun preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi liderul minorităţii democrate în Senat Chuck Schumer.

De asemenea, democraţii au obţinit o alocaţie de şomaj în valoare de 300 de dolari pe săptămână, după ce în primăvară s-au acordat 600 de dolari.

Rămâne de finalizat textul şi de evitat obstacole de ultim moment, a dezvăluit Mitch McConnell.

”Noi considerăm că este vorba despre un prim pas şi că trebuie să facem mai mult”, a comentat duminică seara (ora locală) la CNN Nancy Pelosi.

Numărul doi democrat în Camera Reprezentanţilor Steny Hoyer a precizat că votul are loc în plenul ambelor Camere.

Congresul a hotărât totodată să prelungească cu 24 de ore legea pe termen scurt care permite finanţarea administraţiilor federale, o măsură menită să evite un "shutdown", în contextul în care urmeazaă să fie supus la vot bugetul aferent lui 2021.

Primul plan de urgenţă - cu uriaşa valoare de 2.200 de miliarde de dolari - a fost adoptat la sfârşitul lui martie, în toiul pandemiei COVID-19.

Economişti îndeamnă de luni de zile Congresul să adopte măsuri de ajutorare, în contextul în care relansarea economică a încetinit în toamnă. Şi mai rău, reintensificarea pandemiei a crescut noi înscrieri la şomaj în ultimele două săptămâni.

Potrivit Fed, nivelul şomajului urmează că crească la 6,7% în acest an şi la 5% anul viitor, cu mult peste 3,5% cât înregistrau Statele Unite în februarie.