Astfel, exporturile au scăzut cu 3,7% în aprilie, comparativ cu luna precedentă, în timp ce importurile au înregistrat un recul de 1,3%, a anunţat vineri Oficiul Federal de Statistică (Destatis). Economiştii se aşteptau la un declin de 0,5% al exporturilor şi de 0,7% al importurilor.

În ritm anual, valoarea exporturilor Germaniei a scăzut cu o jumătate de punct procentual faţă de aprilie 2018, totalizând 109,7 miliarde de euro (124 miliarde de dolari). Importurile au urcat cu 2,1% faţă de aprilie 2018, la 91,7 miliarde de euro, astfel încât excedentul comercial s-a situat la 17,9 miliarde de euro, scrie Agerpres.

Separat, Destatis a anunţat că producţia industrială, ajustată în funcţie de factorii sezonieri şi inflaţie, a înregistrat în aprilie un declin de 1,9%, comparativ cu luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la o scădere lunară de 0,4%. Este de asemenea cel mai semnificativ declin al producţiei industriale din august 2015 şi vine după două luni de creştere consecutivă.

"Scăderea producţiei industriale în aprilie vine să întărească dovezile că Germania nu a reuşit încă să scape de problemele care au afectat-o anul trecut şi ne aşteptăm la o încetinire semnificativă a economiei în semestrul doi din 2019. Nu ne aşteptăm la o îmbunătăţire rapidă a industriei germane, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale globale, a încetinirii consumului gospodăriilor şi a problemelor din sectorul auto", a apreciat analistul Andrew Kenningham de la Capital Economics.

În aprilie, activitatea în construcţii a crescut cu 0,2%, după un avans de 1% în martie, în timp ce producţia de bunuri de consum a scăzut cu 2,5%.

"Ne aşteptăm în continuare la o activitate redusă în industrie în următoarele luni", a avertizat vineri Ministerul Economiei de la Berlin.

Economiştii susţin că tensiunile comerciale globale, incertitudinile legate de Brexit şi cererea mai slabă pentru produse industriale afectează economiile din întreaga lume.

"În cele din urmă, economia Germaniei încă este la discreţia evoluţiilor economiei globale. Dependenţa de cererea externă este o povară într-un moment în care există conflicte comerciale şi tendinţe izolaţioniste", a apreciat Thomas Gitzel, economist şef la VP Bank.

FMI: Războiul comercial SUA-China, cel mai mare risc la adresa stabilităţii pe plan global

Războiul comercial dintre SUA şi China reprezintă cel mai mare risc la adresa stabilităţii pe plan global şi este necesară stabilitate fiscală pentru a răspunde şocurilor economice din Europa, a afirmat luni prim-adjunctul directorului general al Fondului Monetar Internaţional, David Lipton.

"Evident, aceasta nu este doar problema Europei, şi SUA trebuie trebuie să-şi pună în ordine politica fiscală. Tensiunile dintre SUA şi China reprezintă cel mai mare risc la adresa stabilităţii pe plan global", a declarat Lipton la o conferinţă desfăşurată la Lisbona.

Acesta a adăugat că în Europa capacitatea de stabilizare fiscală trebuie să fie în centrul eforturilor de reducere a riscurilor şi este crucial "să se răspundă şocurilor macroeconomice şi să fie îmbunătăţită politica monetară şi fiscală".

"În absenţa acestor măsuri, zona euro va rămâne super dependentă de politicile monetare de stabilizare iar prea mult din povara răspunsului la criză va cădea pe statele individuale, iar capacitatea lor de a răspunde depinde de spaţiul fiscal al fiecărei economii", a explicat oficialul FMI.

De asemenea, a declarat Lipton, planificata ieşire a Marii Britanii din UE sporeşte incertitudinile din Europa şi de pe plan global.

Referindu-se la recenta încetinire a economiei europene, oficialul FMI a afirmat că fiecare stat membru al UE ar trebui "să-şi întărească sistemele de apărare înaintea unei potenţiale scăderi a activităţii economice", inclusiv acele ţări care nu şi-au rezolvat "vulnerabilităţile evidente", în special Italia.
"
O recesiune semnificativă ar putea afecta foarte mult aceste ţări deoarece nu vor fi pregătite. Slăbiciunile lor ar putea afecta semnificativ obiectivul de convergenţă al UE în privinţa standardelor, a productivităţii şi al bunăstării pe plan naţional", a avertizat Lipton.