În perioada 30 septembrie - 8 octombrie, au loc la Bruxelles audierile în comisiile parlamentare de specialitate ale comisarilor desemnaţi pentru a face parte din viitoarea Comisie Europeană.

Nicolas Schmit (Luxemburg), fost membru al Parlamentului European şi fost ministru pentru ocuparea forţei de muncă la nivel naţional, va prelua responsabilitatea portofoliului "locuri de muncă". El este audiat marţi în Comisia Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale (EMPL) şi în Comisia Afaceri Economice şi Monetare (ECON).

Prezentând priorităţile sale în timpul audierii, Nicolas Schmit a afirmat că va lupta pentru implementarea unor standarde minime menite să reducă disparităţile privind veniturile la nivelul UE, dar a insistat că salariile minime nu pot fi la fel peste tot.

"În niciun caz nu vreau crearea unui cadru european pentru salarii minime", a dat asigurări Schmit, potrivit Agerpres.

Conform datelor Eurostat, nivelul salariului minim varia, la 1 ianuarie 2019, de la 286 de euro, în Bulgaria, la 2.071 de euro, în Luxemburg, în cele 22 de state membre ale Uniunii Europene care au un salariu minim pe economie.

Comparativ, salariul minim federal în SUA era de 1.098 de euro pe lună în ianuarie 2019.

Frans Timmermans a propus introducerea salariului minim în toate țările UE

Propunerea de introducere a unui salariul minim în toate țările UE a fost a  actualului vicepreședinte a CE, Frans Timmermans, în campania pentru președinția viitorului Executiv european.

Potrivit propunerii lui Frans Timmermans, salariul minim în fiecare țară UE ar trebui să reprezinte 60% din salariul mediu.

''Avem nevoie de un salariu minim în Uniunea Europeană, echivalent în fiecare ţară membră cu 60% din salariul mediu în statul respectiv'', declara, în luna mai, politicianul olandez.

În acest context, salariul minim net în România ar ajunge la 1.760 lei.

Dacă s-ar aplica formula propusă de actualul vice-preşedinte al Comisiei Europene, salariul minim în România ar fi acum 1.760 lei net. Sigur, tot în campanie este şi Frans Timmermans, dar cel puțin pare mai conştient de realitățile sociale decât pretinşii social-democrați de la Bucureşti”, informa Confederația sindicală Cartel Alfa, într-un mesaj pe Facebook.

De la 1 ianuarie 2019, România are trei salarii minime pe economie: unul pentru studii medii (2.080 lei brut/1.263 lei net) unul pentru studii superioare (2.350 lei brut/1.413 lei net) și unul pentru sectorul construcțiilor (3.000 lei brut/2.362 lei net).

''Trebuie să se pună capăt muncii plătite cu 3 euro pe oră'', a mai spus Timmermans, estimând că de prea multe ori lucrătorii din Europa de Est sunt plătiţi net mai puţin decât cei din Occident, în condiţiile în care costul vieţii ''nu este atât de diferit''.

În prezent, 22 dintre cele 28 de state membre ale UE dispun de un salariu minim fixat prin lege. Totuşi, disparităţile sunt extreme, cu medii care se ridicau în 2017 la 460 leva brut pe lună (235 euro) în Bulgaria şi la 1.999 euro pe lună în Luxemburg, ceea ce înseamnă o proporţie de 1/9. Raportul ar ajunge la 1/3 dacă aceste salarii se ponderează cu costul vieţii în fiecare ţară.

Potrivit unui studiu KPMG, România are cel mai ridicat cost fiscal pentru angajat din UE, devansând semnificativ și țările din regiune. Astfel, din cele 26 de țări analizate, România conduce clasamentul cu un cost fiscal pentru un angajat plătit cu salariul minim de 40,85%.

Potrivit KPMG, cota efectivă de impozitare este semnificativ mai mare față de alte țări din Europa Centrală și de Est: 17,86% (Slovacia), 22,40% (Bulgaria), 29,29% (Polonia) și 33,5% (Ungaria).

Potrivit Eurostat, nivelul salariului minim varia, la 1 ianuarie 2019, de la 286 euro, în Bulgaria, la 2.071 euro, în Luxemburg, în cele 22 de state membre ale Uniunii Europene care au un salariu minim pe economie. Ţările în care nu există un astfel de salariu sunt Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.