Bursa de la Tokyo a încheiat şedinţa cu o cădere de 5,07, indicele Nikkei pierzând 1.050,99 puncte până la 19.698,76 puncte, cea mai mică valoare înregistrată de la începutul lunii ianuarie 2019.

Bursa de la Seul a încheiat şi ea şedinţa de luni în cădere cu 4,19%, potrivit Agerpres.

Bursele din China au înregistrat şi ele scăderi puternice, în special cea de la Hong Kong unde principalul indice a pierdut 3,87% la începutul tranzacţiilor. Bursa de la Shanghai a scăzut cu 1,56% iar cea de la Shenzhen a pierdut 1,66% la deschidere.

Stephen Innes, analist la AxiCorp, este de părere că sunt reunite toate ingredientele pentru o panică bursieră pentru ziua de luni în Asia.

Citește și: Preţul petrolului s-a prăbuşit, după ce Arabia Saudită a început un război al prețurilor cu Rusia. Este cea mai mare scădere de la declanșarea războiului din Golf încoace

"Yenul s-a apreciat, investitorii se îngrămădesc spre valorile de refugiu pe măsură ce numărul cazurilor de Covid-19 a crescut exploziv în Europa iar Arabia Saudită a declanşat un război al preţurilor pe piaţa petrolului", a comentat Stephen Innes.

Și pieţele europene înregistrează pierderi semnificative. Indicele pan-european Stoxx 600 este în declin cu 5,35% şi cu mai mult de 20% sub maximele recente. Indicele londonez FTSE 100 este în scădere cu 6%, DAX al bursei din Frankfurt cu 5,88%, CAC 40 al bursei din Paris cu 6,3%. Indicele FTSE MIBal bursei din Milano scade cu 8,6%, iar IBEX 35 al bursei din Madrid cu 5,63%.

Contractele futures continuă să coboare şi pe Wall Street, atingând limitele proprii de scădere.

Randamentele titlurilor Trezoreriei SUA pe termen de 30% au scăzut sub 1%, investitorii anticipând că Rezerva Federală va fi nevoită să reducă dobânzile cu cel puţin 0,75 puncte procentuale la şedinţa de politică monetară din 18 martie, după ce au tăiat deja dobânda cheie cu 0,5 puncte procentuale, la o şedinţă de urgenţă de săptămâna trecută.

Euro a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 13 luni, de 1,1492 dolari pe unitate, fiind ulterior tranzacţionat la 1,1422 dolari pe unitate.

Aurul a atins iniţial 1.700 dolari uncia, un nou maxim al ultimilor şapte ani, dar ulterior s-a retras la 1.676,55 dolari uncia.

Italia, care a devenit cea mai afectată ţară, după China, cu 366 de decese şi 7.375 de cazuri pozitive de coronavirus, a decis duminică să plaseze un sfert din populaţie în carantină, o măsură inedită în Europa.

Cotaţia petrolului a scăzut cu aproape 25% luni pe piaţa din Asia. În jurul orei 2:00 GMT, cotaţia barilului de ţiţei american WTI a scăzut cu 26,65% până la 30,69 dolari iar barilul de ţiţei Brent din Marea Nordului a scăzut cu 24,54% până la 34,16 dolari.

Piaţa aurului negrului a fost afectată de decizia Arabiei Saudite de a reduce drastic preţul ţiţeiului, adoptând o strategie de pământ pârjolit după eşecul negocierilor care au avut loc săptămâna trecută între OPEC şi Rusia. La aceste negocieri părţile nu au reuşit să se înţeleagă asupra unor reduceri suplimentare de producţie pentru a încerca să pună capăt scăderii consumului de petrol ca urmare a epidemiei de coronavirus.

Ca reacţie la prăbuşirea preţului petrolului, yenul japonez, o valoare de refugiu pentru investitori, s-a apreciat în raport cu dolarul, o mişcare nefavorabilă pentru economia japoneză, puternic dependentă de exporturi. Potrivit Bloomberg, moneda japoneză este la cel mai ridicat nivel de după 2016 în raport cu dolarul. În jurul orei 02.45 GMT, dolarul se tranzacţiona pentru 102,60 dolari, faţă de 105,92 yeni vineri. De asemenea, cursul euro a scăzut până la 117,05 yeni, faţă de 118,91 yeni joi.

Căderea bursei japoneze a fost agravată şi de publicarea unor date statistice revizuite care arată că economia japoneză a înregistrat în ultimul trimestru al anului trecut o contracţie de 1,8%, faţă de un recul de 1,6% conform datelor iniţiale.

Având în vedere impactul epidemiei de coronavirus în primul trimestru din 2020, Japonia se îndreaptă spre o recesiune, caracterizată de două trimestre consecutive de contracţie a PIB. Aceasta ar fi o premieră după 2015.