Germania a evitat la limită intrarea în recesiune, definită tehnic ca două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut, graţie unui avans de 0,1% în perioada iulie-septembrie 2019. Aceasta după ce în trimestrul al doilea economia germană s-a contractat cu 0,2%.

"Încetinirea economiei germane va continua, probabil, în trimestrul patru 2019. Cu toate acestea, probabil că nu se va înrăutăţi semnificativ. Aşa cum stau lucrurile în prezent, producţia economică totală ar putea stagna", susţine Bundesbank în buletinul său economic lunar.

Bundesbank a scos în evidenţă unele semne promiţătoarea de stabilizare: aşteptările companiilor s-au îmbunătăţit iar comenzile industriale au fost constante în ultimele luni. Consumul privat ar trebui să continue să susţină creşterea economică în trimestrul patru graţie unei pieţe a muncii solide şi creşterii salariilor, iar politica fiscală expansionistă ar trebui să ofere şi ea un stimulent.

"În ceea mai mare parte, economia va călca apa în a doua jumătate a anului. În prezent nu există motive să ne temem că Germania va intra în recesiune", susţine Bundesbank.

Potrivit Eurostat, Germania a fost principalul partener comercial al României, în 2017, în condiţiile în care 20% din exporturile şi importurile de bunuri ale României au avut ca destinaţie sau au venit din prima economie europeană. La nivelul UE, Germania a fost principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una din primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.