Bursele din intreaga lume concureaza pentru a atrage ceva din oferta publica initiala a Aramco, asteptata sa fie cea mai mare din istorie.

Compania urmeaza sa fie listata la Bursa din Riad – Tadawul, si pe cel putin una dintre cele mai mari burse la nivel mondial. London Stock Exchange are toate sansele sa fie una dintre ele.

Luna trecuta, seful bursei de la Londra, Xavier Rolet, a calatorit, impreuna cu premierul Theresa May, in Arabia Saudita, unde cei doi s-au intalnit cu seful fondului suveran al Regatului, care va lua cele mai importante decizii in procesul listarii.

La inceputul anului, printul mostenitor Mohammed bin Salman a declarat ca Guvernul Arabiei Saudite analizeaza posibilitatea demararii unei operatiuni de cotare publica initiala la Aramco, in cadrul unei strategii de privatizare pentru strangere de fonduri, in contextul preturilor reduse la petrol.

Listarea la bursa a gigantului saudit, cea mai mare companie petroliera din lume, ar putea sa se deruleze atat pe pietele locale cat si pe cele internationale, dar nu va include si rezervele de titei ale Arabiei Saudite, a declarat presedintele Aramco, Khalid al Falih.

"Ceea ce va fi oferit este valoarea economica a Aramco si nu rezervele sale. Rezervele nu vor fi vandute, pentru ca apartin statului. In consecinta, vom oferi capacitatea companiei de a produce din aceste rezerve", declara, in ianuarie, Al-Falih, la Davos.

Aramco (Arabian American Oil Company) are rezerve de titei de aproximativ 265 miliarde barili sau 15% din depozitele mondiale de petrol.

Aramco, prima companie din lume care depaseste valoarea de un trilion de dolari

Grupul saudit Aramco ar putea avea o valoare de piata de peste 1.000 de miliarde de dolari, potrivit estimarilor realizate de Sanford C. Bernstein, inainte de ceea ce ar putea fi cea mai mare oferta publica din lume, scrie Bloomberg, preluat de News.ro.

Reducerea taxelor va mari cu 300% profitul net al Aramco, profitul pe baril ajungand la un nivel similar cu cel al altor companii petroliere, precum Exxon Mobil, arata Sanford C. Bernstein intr-un raport.

O evaluare ponderata la productie, similara cu a altor companii, ar conferi Aramco o valoare de piata de 1.000-1.500 de miliarde de dolari, conform analistilor.

Guvernul saudit a anuntat ca reduce impozitul Aramco de la 85% la 50%, in contextul pregatirii vanzarii catre investitori a pana la 5% din actiunile celui mai mare exportator de petrol din lume.

Estimarile referitoare la evaluarea Aramco variaza foarte mult. Printul saudit Mohammed bin Salman, care coordoneaza reformele Arabiei Saudite, estimeaza o evaluare de circa 2.000 de miliarde de dolari pentru Aramco, in timp ce firma de consultanta Wood Mackenzie de aproximativ 400 de miliarde de dolari.

Vanzarea unei participatii de 5% la Aramco la o evaluare de 1.000 de miliarde de dolari ar aduce Arabiei Saudite 50 de miliarde de dolari.

Cea mai mare oferta publica initiala din lume a fost facuta de grupul chinez de comert electronic Alibaba, care a atras in 2014 o suma de 25 de miliarde de dolari.

Arabia Saudita a fost lovita din plin de scaderea masiva a pretului titeiului din anii anteriori, cel mai mare producator mondial de petrol inregistrand in 2015 un deficit bugetar record de 367 miliarde riali (98 de miliarde de dolari), aproximativ 20% din Produsul Intern Brut. Pentru a acoperi acest deficit, guvernul saudit a inceput sa vanda din companiile de stat si sa se imprumute la banci.