În acest context, a treia mare economie a lumii este pe cale să înregistreze cel mai grav declin de după cel de-al Doilea Război Mondial, din cauza impactului grav al crizei coronavirusului asupra companiilor şi populaţiei, scrie News.ro.

Datele referitoare la PIB publicate luni scot în evidenţă impactul pe scară tot mai largă al epidemiei, exporturile înregistrând cea mai mare scădere de la cutremurul devastator produs în martie 2011, din cauza măsurilor de distanţare socială adoptate la nivel global şi a perturbărilor apărute în lanţurile de aprovizionare, care au afectat livrările de bunuri japoneze.

Analiştii au avertizat că situaţia economică se va înrăutăţi în trimestrul al doilea, din cauza scăderii accentuate a consumului, după ce guvernul a cerut oamenilor să stea acasă, iar anumitor firme să îşi oprească activitatea.

”Este aproape sigur că economia a consemnat un declin şi mai accentuat în actualul trimestru. Japonia a intrat în recesiune”, a declarat Yuichi Kodama, economist şef la Meiji Yasuda Research Institute.

Japonia a înregistrat în perioada octombrie-decembrie o scădere a PIB de 7,3%, astfel că după două trimestre consecutive de contracţie se poate spune că are loc o recesiune tehnică. Ultima oară când Japonia s-a aflat în recesiune a fost în a doua jumătate a anului 2015.

Coronavirusul a provocat ravagii în economia mondială, multe guverne aplicând restricţii pentru distanţare socială, în condiţiile în care peste 310.000 de oameni la nivel global au murit din cauza epidemiei.

Exporturile japoneze au scăzut cu 6% în primul trimestru, cel mai amplu declin consemnat după trimestrul aprilie-iunie 2011.

Chiar şi cele mai mari companii japoneze sunt afectate. Toyota Motor a anunţat că în luna iunie va reduce producţia de vehicule din Japonia cu 122.000 de unităţi şi că anticipeză o scădere de 80% a profitului operaţional din acest an.

Analiştii intervievaţi de Reuters anticipează că economia Japoneză se va contracta cu 22% în termeni anual în trimestrul al doilea, ceea ce ar fi un declin record.

Starea de urgenţă a fost ridicată joi în majoritatea regiunilor din Japonia, dar rămâne în vigoare în oraşe mari, inclusiv în Tokyo. Japonia a raportat până în prezent 16.337 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 756 de decese.

Guvernul a anunţat deja un program de stimulare record de 1.100 de miliarde de dolari, iar Banca Japoniei a extins stimulentele în aprilie, pentru a doua lună consecutiv. Premierul Abe a promis un al doilea buget suplimentar, în această lună, pentru a finanţa noi măsuri care să compenseze impactul economic al epidemiei. Cu toate acestea, numeroşi analişti avertizează că sprijinul oferit de guvern ar putea fi prea mic şi prea târziu.