Potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), cel mai semnificativ avans s-a înregistrat în Slovacia, Ungaria şi România.

În mai 2020, producţia industrială a crescut cu 12,3% în zona euro şi cu 11,6% în Uniunea Europeană.

În rândul celor 27 de state membre UE, cel mai semnificativ avans al producţiei industriale în iunie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Slovacia (21,7%), Ungaria (17,1%) şi România (16,3%), singurele scăderi fiind în Belgia (minus 1,4%) şi Finlanda (minus 0,8%), scrie Agerpres.

În iunie, comparativ cu perioada similară din 2019, producţia industrială a scăzut cu 12,3% în zona euro şi cu 11,6% în Uniunea Europeană. Singura creştere a fost în Irlanda (4,5%) iar cel mai sever declin a fost în Portugalia (minus 14,8%), Germania şi Spania (ambele cu minus 14,1%), Italia (minus 13,7%) şi România (minus 13,6%).

Scădere de 16% la șase luni

Pe de altă parte, Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunțat că producţia industrială din România a înregistrat scăderi, în primele şase luni ale anului, de peste 16% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, ca urmare a rezultatelor negative din industria prelucrătoare, industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.

În perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 16,4%, ca efect al scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-18,2%), industria extractivă (-11,1%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-6,8%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, producţia industrială a fost mai mică cu 16,7%, din cauza scăderilor în industria prelucrătoare (-18,6%), industria extractivă (-10,3%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-7,8%).

Statistica oficială relevă faptul că, în iunie 2020, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 11,3%, ca urmare a declinului din industria extractivă (-17,8%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,2%) şi industria prelucrătoare (-10,9%).

Totodată, producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică cu 14,3%, din cauza scăderilor înregistrate de industria extractivă (-17,3%), industria prelucrătoare (-14,0%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,8%).

În luna iunie 2020, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 19%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+24%). Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 1,5%, respectiv cu 0,6%.