Aceasta pe fondul fenomenelor specifice acestei perioade a anului, caracterizate de ploi torențiale și viituri.

"Hidroelectrica a acoperit circa 51% din necesarul de electricitate al României, pe fondul aportului redus al energiei eoliene în sistem şi al retragerii temporare din exploatare a unui grup nuclear. În continuare, societatea noastră produce aproximativ 45% din energia electrică la nivel naţional. Este o perioadă favorabilă pentru producţia hidro, iar planificarea atentă a mentenanţei anuale a agregatelor ne permite să extragem fiecare MW disponibil acum. Specialiştii noştri sunt la posturile de lucru şi îşi fac treaba pentru care au fost pregătiţi. Culegem roadele unei gândiri strategice a business-ului şi asigurăm în acelaşi timp stabilitatea şi securitatea Sistemului Energetic Naţional", a declarat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, citat într-un comunicat la companiei.

Hidroelectrica este lider în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Compania exploatează un număr de 208 centrale, cu o putere instalată totală de 6.116 MW.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, noi avertizări Cod portocaliu de inundaţii, valabile până la ora 16:00, în trei bazine hidrografice din Transilvania.

Conform prognozei, în următoarele ore, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Târnava Mică - bazin amonte S.H. Târnăveni, Târnava Mare - bazin amonte S.H. Sighişoara (judeţele Harghita, Mures şi Braşov) şi Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud).

Hidrologii precizează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare şi pe unele râuri mici din bazinul Bistriţa.

Avertizările au fost transmise către: Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională "Apele Române", Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă Mureş şi Someş-Tisa, respectiv Sistemele de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş şi Braşov.