"Contractul colectiv de munca in Hidroelectrica, incheiat in 2005 si care expira in 2014, are multe anomalii, este impovarator pentru indicatorii financiari ai companiei si incurajeaza nemunca", a declarat vineri, intr-o conferinta de presa, Remus Borza, seful Euro Insol, administratorul judicar al Hidroelectrica.

Euro Insol a publicat raportul privind cauzele care au dus la intrarea in insolventa a companiei de stat, cel mai mare producator de energie din Romania. Potrivit raportului, Hidroelectrica a intrat in insolventa din cauza vanzarilor de energie catre "baietii destepti", managementului deficitar, investitiilor neperformante si secetei prelungite, dar si a altor factori, precum costurile cu apa uzinata, contractul colectiv de munca si achizitia de energie de la terti.

Analiza mai arata ca ponderea salariului de baza pentru timpul efectiv lucrat este de 41% din totalul veniturilor pe sariat, iar diferenta de 59% este reprezentata de sporuri si indemnizatii.

"Este atipic, n-am mai auzit nicaieri in lumea asta. Mai mult de jumatate dam pe altceva decat pe munca", a afirmat Borza. Acesta a adaugat ca salariatii companiei de stat, intrata in insolventa in luna iunie a anului curent, beneficiaza de 70 de beneficii, prime jubiliare, indemnizatii, a caror ponderea este mai mare cu 300% fata de salariul de baza.

"Cateva exemple: 30 milioane lei prima de vacanta, 21 milioane lei deplasari ale personalului din si de la serviciu, inclusiv pentru deplasari in interes personal cu familia, 13 milioane lei diurne pentru delegatii, 18 milioane lei sporuri de fidelitate si prime jubiliare, 31 milioane lei prime de vechime", a continuat Borza.

Alte sporuri acordate salariatilor Hidroelectrica sunt pentru decesul socrilor, bunicilor sau nepotilor, pentru formare profesionala, zilele libere platite pntru studii, ore suplimentare platite cu 200% din salariul de baza sau pentru fidelitatea "neintrerupta" fata de companie.

Un angajat al Hidroelectrica primeste 48 salarii compensatorii, de patru ori mai mult fata de un pensionar

El a precizat ca, potrivit contractului colectiv de munca, un salariat disponibilizat beneficiaza de 48 salarii compensatorii, in timp ce o persoana care iese la pensie primeste echivalentul a 12 salarii.

"Un sofer de la Hidroelectrica are un salariu brut in luna iunie 2012 de 9.900 lei", a spus seful administratorului judiciar.

Salariile de incadrare a soferilor in Hidroelectrica pornesc de la 2.700 de lei. Cheltuielile cu personalul Hidroelectrica bugetate pentru acest an se ridica la 461,5 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult fata de anul 2011, potrivit raportului elaborat de Euro Insol.