Terenul a fost cumparat prin intermediul firmei Rotar Residence, detinuta de familia Eskiocak din Turcia, pentru 5,1 milioane de euro. 

Intr-un raport al companiei de consultanta imobiliara Colliers, publicat joi, se arata ca terenul a fost cumparat de catre dezvoltatorul Metropolitan Residence, firma controlata de Robertino Georgescu si Dan Dragulin, investitori care au cumparat in vara anului trecut terenul de 13,8 hectare al fabricii Policolor din Bulevardul Theodor Pallady din Bucuresti. 

"Terenul a fost cumparat de firma Rotar Residence, fara vreo legatura cu dezvoltatorii Metropolitan. Eu lucrez intr-adevar si cu Metropolitan Residence si am fost intermediarul tranzactiei pentru terenul de la Policolor, cumparat de Metropolitan. De asemenea, am intermediat si preluarea terenului de la Turbomecanica de catre Rotar Residence", a declarat pentru Mediafax Catalin Andrei, partener al agentiei imobiliare Pro Est Invest. 

Rotar Residence este detinuta de Eskiocak Sabahattin, Eskiocak Ilmiddin si Eskiocak Alaettin, cetateni turci. 

Andrei a mentionat ca pe teren urmeaza sa fie construit, in etape, un proiect rezidential de circa 1.100 de apartamente, in 15 blocuri, din care in prima faza vor fi dezvoltate 300 de unitati. 

"Investitia in prima faza va fi de 10-12 milioane de euro, suportata din fonduri proprii, iar urmatoarele faze vor fi dezvoltate in functie de cererea de pe piata. Investitorii au mai dezvoltat un proiect mai mic, pilot, de 31 de apartamente, dar nu au experienta prea mare pe piata rezidentiala, de aceea vor dezvolta in etape. Constructia va incepe in mai, proiectul fiind in faza obtinerii PUD-ului. Daca incepem la aceasta data, prima faza va fi livrata in decembrie", a adaugat el.

Pentru preluarea terenului de la Turbomecanica investitorii au ajuns la un acord la sfarsitul lunii noiembrie, insa contractul a fost aprobat de actionarii companiei luna trecuta. 

Producatorul de componente pentru industria aeronautica Turbomecanica a scos la vanzare terenul dupa finalizarea relocarii productiei, iar banii obtinuti in urma tranzactiei vor fi utilizati pentru achitarea unui credit de la BRD. 

Potrivit celor mai recente raportari, presedintele Consiliului de Administratie si directorul general al companiei, Radu Viehmann, detine 25,9% din actiuni, iar Dana Maria Ciorapciu are 15,1% din titluri. Restul de 59% din actiuni apartine altor investitori de pe bursa.