"Am evaluat cat ar costa chiria lunara pe care RA-APPS doreste sa o incaseze - e vorba de o chirie semnificativa, pentru ca, totusi, e o vila in zona zero a Bucurestiului - si avem deja negocieri cu una dintre ambasade pentru a o inchiria, iar statul roman, Guvernul si bugetul tarii sa beneficieze de chiria lunara in urma acele vile", a spus Victor Ponta intr-o emisiune televizata, noteaza Mediafax.

In vara anului trecut, in contextul referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, premierul Victor Ponta a sustinut ca are date ca vila Dante a fost pregatita, cu reparatii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinta a lui Traian Basescu la finele mandatului. Informatia a fost negata de Basescu.

Vila Dante are o suprafata construita de 1.387 metri patrati si un teren aferent de 5.128 metri patrati, fiind dotata cu piscina si sala de fitnes si avand iesire spre lacul Herastrau.