"În 2018 consemnăm o creştere faţă de anul 2017 la nivelul municipiului Cluj-Napoca. A crescut volumul tranzacţiilor, preţul mediu pe mp a crescut şi el, a ajuns la circa 1.287 de euro, cu un vârf de 1.417 în Zorilor şi un minim mediu de 1.090 de euro în cartierul Bulgaria. Majoritatea tranzacţiilor sunt făcute din surse proprii, creditele bancare fiind în jur de 33% din volumul tranzacţiilor. 60 şi ceva % dintre cumpărători sunt din judeţul Cluj, şi 30 şi ceva % din judeţele limitrofe, deşi sunt cumpărători din toate judeţele ţării. Avem chiar 2% tranzacţii din afara României. În 2019, deşi s-a tot vorbit de criză la începutul anului, am constatat o creştere în continuare a preţului mediu cu circa 3,6% pe primele cinci luni, raportat la moneda euro", a declarat Adrian Vascu, senior partner Veridio, scrie Agerpres.

În primele cinci luni din 2019, preţul a ajuns la 1.333 de euro/mp.

Potrivit datelor din anii anteriori, preţul a crescut continuu în Cluj-Napoca, de la 821 de euro/mp în 2013 la 1.333 de euro/mp la sfârşitul lunii mai.

În 2018, valoarea totală a tranzacţiilor imobiliare în Cluj-Napoca a fost de 642 milioane de euro, mai mult decât dublă faţă de 2014.

Cea mai valoroasă tranzacţie din 2018 a fost o clădire comercială, vândută cu 8,7 milioane de euro, iar cea mai scumpă casă a fost vândută cu 650.000 de euro.