Pentru a primi garantie pentru creditare in cazul locuintelor noi, acestea trebuie sa aiba autorizatie de constructie valabila incepand de la data publicarii in Monitorul Oficial a actului normativ in cauza, a mai spus Boc.

Asociatiile trebuie sa fie formate din minimum sapte persoane.

El a reamintit ca avansul este de 5%, iar cei care platesc acum chirii de 200 - 300 de euro ar putea sa-si achite ratele la o casa.

Imobilele construite de Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) vor putea fi cumparate si prin intermediul programului "Prima Casa", a mai anuntat premierul.

Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a explicat, la randul sau, ca se va face o noua selectie a bancilor, dar se va continua si cu cele incluse deja in program, pentru ca in cazul apartamentelor vechi plafonul a ramas la 60.000 de euro ca si inainte. 

 "Vom lucra cu bancile care au subscris, vom face si o noua invitatie pentru ca programul sa continue, oricum varianta initiala de 60.000 de euro va continua. Din acest punct de vedere, bancile care au aceste plafoane le vor folosi, plafoanele suplimentare le vom redistribui catre bancile care functioneaza in cadrul programului sau catre alte institutii care aplica pentru ele", a mai explicat ministrul Finantelor.

"Primesc o garantie cu care merg la banci, iar bancile elibereaza banii pe stadii de executie. Deci nu mai primesc o promisiune de garantare, ca pana acum, pe baza careia trebuie sa-si finanteze singuri si numai la sfarsitul constructiei ca pana acum. Ii primesc in mod normal, cum se desfasoara orice lucrare de constructii, pe stadii de executie", a mai spus Vladescu.

O conditie esentiala in cazul constructiilor in asociere este ca detinerea unui teren in comun, fara sa fie necesar ca asocierea sa aiba o forma juridica.

Atentie ca nu exista un numar limita de case care pot fi construite pe terenul detinut in comun de catre persoanele asociate.

Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), spunea, marti, pentru incont.ro ca toti cei care nu au reusit sa incheie antecontractele de vanzare-cumparare pana la data de 15 februarie, stau acum si asteapta definitivarea noii forme a programului "Prima Casa".

Mai primim dosare doar care au antecontractul semnat pana la data de 15 februarie. Cei care nu au reusit sa faca acest lucru, stau si asteapta pana se va definitiva proiectul actual. In opinia mea, mai mult de trei saptamani nu ar trebui sa dureze: o saptamana pentru forma finala si inca doua pana se stabilesc normele de aplicare”, spunea  Aurel Saramet, presedintele Fondului de Garantare.

Ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, declara, recent, ca programul va avea alocat in acest an un plafon total de garantare de 700 milioane de euro. Anul trecut, plafonul a fost de un miliard de euro.

Ministrul mai arata ca in cazul asocierilor a mai multor persoane pentru construirea de locuinte noi, plafonul de garantare va fi la 75.000 de euro pentru fiecare persoana.

Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) si CONPIROM a solicitat Guvernului un plafon de garantare pentru "Prima Casa" de un miliard euro si propun constructia de locuinte sociale printr-un program guvernamental care sa includa TVA zero si incheierea de parteneriate public-privat.

Programul "Prima Casa", prin care statul garanteaza creditele imobiliare contractate de persoanele fizice, a fost introdus de Guvern la mijlocul anului 2009.

Garantia medie acordata de Fondul National al Creditelor pentru IMM-uri pentru achizitia unei locuinte prin programul "Prima Casa" este de 41.800 de euro, iar cele mai multe au fost acordate pentru cumpararea de apartamente cu doua camere de pana la 50 metri patrati.

Fondul a aprobat pana in prezent 14.567 garantii in valoare de 608,3 milioane de euro, din care anul trecut 12.030 de garantii, in valoare de 504,7 milioane de euro.

In anul 2010, au fost depuse 2.615 dosare cu o valoare de 106 milioane de euro, din care au fost solutionate 2.037, iar 78 de dosare sunt in curs de analiza si de solutionare. Media garantiei acordata este de 41.800 de euro, iar din punct de vedere regional Bucurestiul se afla pe primul loc, cu 33% din garantiile acordate, urmat de Cluj, cu 7,44%, Timis, cu 5,46%, si Constanta - 4%.

Citeste si stirea Mediafax!
Intentionati sa va construiti locuinta prin Prima Casa? (8 voturi)
Da, este o idee foarte buna!
37.50%
Nu, pentru ca plafonul mi se pare insuficient!
12.50%
Nu, mai astept si poate imi cumpar o casa
37.50%
Da, dar nu acum!
12.50%
Nu stiu, Nu cred!
0%