Bijuteriile handmade create de Pippa Small ajung sa se vanda si cu 70.000 de lire sterline, iar cererile vin inclusiv din partea caselor de moda Gucci, Chloe sau a celebritatilor ca Nicole Kidman.

“Cand m-am apucat serios de afacere, in urma cu zece ani, mi-am petrecut vara lucrand cu refugiatii birmanezi din Thailanda, care imi spuneau tot felul de povesti oribile, de groaza, dar adevarate. Si imi amintesc ca m-am intors in Europa ca sa merg la Saptamana Modei din Paris, unde am ramas uluita de contrast. Pur si simplu nu puteam concepe cele doua realitati atat de diferite”, a povestit antreprenoarea pentru jurnalistii BBC.

Desi confectioneaza bijuterii de mica, Pippa, astazi in varsta de 44 de ani, spune ca nu a avut niciodata intentia s-o transforme intr-o afacere.

“Am studiat Antropologia la Universitatea din Londra si am ajuns sa lucrez drept, unde am avut de a face cu minoritatile tribale indigene din sud-estul Asiei, Borneo si Thailanda, m-am lovit de drepturile de patrimoniu si cele culturale, nimic care sa aiba ceva in comun cu bijuteriile. Dar continuam sa confectionez cateva produse si mi se tot cereau altele”, a declarat Pippa.

Creatoarea a decis sa se lanseze in business dupa ce a fost invitata sa lucreze alaturi de Tom Ford, directorul de creatie de la Gucci, din acel moment. Inca din prima zi a fost hotarata sa se foloseasca de talentul sau pentru a ajuta comunitatile nevoiase alaturi de care a lucrat ca activista pentru drepturile omului.

“Am fost rugata sa creez cateva colectii pentru Gucci, ceea ce a fost minunat, si am avut sansa sa castig bani buni. I-am investit apoi in Kenya, unde i-am invatat pe localnici sa faca bijuterii dupa schitele mele, si sa le vanda apoi turistilor.”

Astazi, 70% dintre bijuteriile pe care comercializeaza sunt realizate in India, supranumita si “capitala bijuteriilor din aur”. Profitul pe care il obtine il investeste in colectii speciale, care iau nastere in atelierele din Afghanistan, Kenya, Panama si Bolivia, din materiale ce se gasesc la fata locului. Are de asemenea grija sa asigura cele mai bune conditii de lucru celor care lucreaza in aceste locuri, atat din punct de vedere financiar, cat si din punctul de vedere al protejarii mediului. Piesele pe care le produce in Kenya, de exemplu, sunt confectionate din sticla reciclata si metal reconditionat, adus de la fiare vechi. Prin intermediul unei organizatii de caritate, 160 de oameni care traiesc intr-o mahala din vecinatate lucreaza acum in productia liniei de bijuterii.

“Traiesc in conditii absolut inumane, dar sunt foarte constiinciosi cand vine vorba de cautat printre gunoaie, ca sa descopere ce alte materiale mai pot fi folosite. Stiu ca ajutam doar un mic numar de oameni, dar e incredibil de vazut diferenta pe care o aducem in viata lor. Totul tine de increderea pe care le-o transmitem, ca au un talent si ca pot contribui cu ceva. Cam in doi ani dupa ce isi formeaza mana in ateliere, multi dintre ei isi incep propriile afaceri. Asta ma bucura in mod special”, spune Pippa.

Prin intermediul celor doua buticuri pe care le detine, in Londra si in Los Angeles, femeia de afaceri spune ca va continua sa ajute grupurile defavorizate.

“Unii oameni ma acuza ca doar fac bijuterii folosindu-ma de o mana de lucru ieftina, ceea ce nu e cazul. Daca as fi vrut asta, m-as fi dus in China. In schimb, ce e important pentru mine e ca aceste colectii sunt rodul unei colaborari. Munca trebuie sa se dovedeasca sustenabila pentru toata lumea si am grija ca oamenii sa fie platiti corespunzator. Nu pretind ca as schimba lumea, dar ajut cate o persoana, ici-colo, si am o contributie”, spune Pippa.

Sursa foto: Pipasmall.com