In debut, bancile cotau euro la 4,0920 - 4,0950 lei, nivel similar cu cel de la inchiderea de miercuri, de 4,0938 - 4,0945 lei. Ulterior, paritatea a mai urcat usor, iar, in jurul orei 10:10, schimburile se realizau la 4,0960 - 4,0985 lei/euro, in conditiile in care si valutele din regiune au deschis cu pierderi de circa 0,25% fata de moneda unica.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat miercuri un curs de referinta de 4,0981 lei/euro, cu 0,26 bani mai mic decat cel de marti, de 4,1007 lei/euro. Pentru moneda americana, banca centrala a calculat un curs de 3,0163 lei/dolar, in scadere fata de rata de marti, de 3,0210 lei/dolar.