"In ziua mentionata clientii pot folosi in continuare retelele ATM, iar pentru necesitati deosebite sunt invitati sa contacteze call-center-ul sucursalei bancii din Romania", se arata intr-un comunicat al bancii, preluat de Mediafax.

"Suspendarea este necesara pentru finalizarea tranzactiei, care presupune transferul depozitelor Bank of Cyprus in Romania, o operatiune complexa ce necesita o analiza mai aprofiundata atat din partea autoritatilor din Cipru, cat si din Romania", au afirmat surse bancare pentru Mediafax.

Suspendarea activitatii sucursalei Bank of Cyprus din Romania a fost prelungita marti de banca centrala a Ciprului cu inca doua zile, marti si miercuri, dupa trei saptamani in care activitatea a fost intrerupta pentru a gasi o solutie de transfer a depozitelor sub jurisdictie romaneasca.

"Banca Centrala a Republicii Cipru (BCC), in calitatea sa de autoritate de supraveghere si rezolutie, a decis prelungirea suspendarii operatiunilor sucursalei din Romania a Bank of Cyprus (BoC) cu inca doua zile, respectiv 23 si 24 aprilie a.c. Banca Nationala a Romaniei a primit o notificare in acest sens", se arata intr-o nota publicata pe pagina de web a bancii. In cele doua zile mentionate, clientii pot folosi in continuare retelele de bancomate, iar pentru necesitati deposebite sunt invitati sa contacteze call-center-ul sucursalei BoC din Romania.

Activitatea Bank of Cyprus Romania a fost oprita initial pentru o saptamana, incepand cu data de 1 aprilie, pentru a se identifica o solutie de vanzare a sucursalei. Banca centrala a Ciprului a decis sa prelungeasca cu doua saptamani perioada de inactivitate, pana pe 22 aprilie inclusiv, pentru a se putea incheia un acord de preluare cu unul dintre ofertantii dispusi sa cumpere banca.

Surse bancare au declarat pentru Mediafax ca banca centrala a Ciprului a respins miercurea trecuta ofertele depuse de Banca Transilvania si Raiffeisen Bank pentru preluarea totala sau partiala a sucursalei Bank of Cyprus si cauta alternative de transfer in Romania a depozitelor de la unitatea locala, care au coborat la 90 de milioane euro.

Activele inregistrate in sucursala din Romania insumeaza aproape 450 de milioane euro, din care putin peste 350 milioane euro reprezinta credite.

De la momentul inchiderii sucursalei, in data de 1 aprilie, s-au efectuat retrageri care insumeaza circa 3 milioane de euro.
Cipru a ajuns in luna martie la un acord cu troica creditorilor, prin care satele zonei euro si FMI vor imprumuta10 miliarde de euro pe parcursul a mai multi ani, iar fondurile sunt conditionate de restructurarea dura a sectorului bancar.

Astfel, a doua mare banca a tarii, Cyprus Popular Bank (Laiki) va fi inchisa, iar sumele garantate din depozitele bancare vor fi transferate la Bank of Cyprus, cea mai mare institutie de credit a tarii. Sumele de peste 100.000 de euro ar putea inregistra pierderi de pana la 80%, potrivit unor declaratii ale oficialilor ciprioti.

In cazul Bank of Cyprus, deponentii cu mai mult de 100.000 de euro vor afla in septembrie cu exactitate cat vor pierde din sumele care depasesc acest prag de garantare, banca centrala din Cipru anticipand un procent intre 37,5% si 60%. Deponentii cu mai mult de 100.000 de euro la Bank of Cyprus vor pierde minimum 37,5% din fondurile care depasesc acest prag de garantare, iar procentul ar putea ajunge la 60% daca va fi nevoie de mai multi bani pentru salvarea bancii.

Desi a informat initial sucursalele ca masurile nu vor fi aplicate si in unitatile din alte state, Bank of Cyprus a decis sa inchida sucursala din Romania incepand cu 1 aprilie.