"Urmează discuţiile despre rectificarea bugetară şi cred că voi prezenta lucrurile în câteva zile. Avem execuţia pentru luna octombrie. Pentru fiecare ordonator de credite în parte am primit nevoile de finanţare şi vom pregăti rectificarea bugetară care cred că va fi gata în a doua săptămână a lunii noiembrie. Obiectivele sunt, bineînţeles, menţinerea deficitului anunţat în luna august, cu tendinţa de consolidare pentru anul viitor. Veniturile la buget ne dau încredere că putem să facem acest lucru în această perioadă. Priorităţile au fost în acest an şi rămân şi în perioada următoare: sănătate, investiţii, asigurarea independenţei financiare a României. Acestea au fost priorităţile, de aici pornim şi rectificarea bugetară şi de aici pornesc toate scenariile pentru 2021 şi până în 2024. Investiţiile au continuat să crească şi în luna octombrie. Ne menţinem acea situaţie în care avem investiţiile cele mai mari din ultimii 10 ani de zile, investiţii mai mari decât au fost în tot anul 2016-2017 şi cred că, în curând, o să avem şi mai mari decât în 2018 tot anul", a precizat Cîțu, într-o înregistrare pe Facebook.

Ministrul a mai spus și că nu ia în calcul un nou lockdown în economie.

”Nu iau în calcul niciun scenariu în care va exista un lockdown în economie. Avem nevoie ca toată economia să fie deschisă, care să poată să funcționeze în condițiile acestea dificile, pentru că numai așa putem să avem resursele de finanțare pentru toate proiectele pe care le luam în calcul”, a adăugat ministrul Finanțelor.

Cîțu a subliniat că revenirea economiei din trimestrul al treilea, o revenire în V, este scenariul de bază pentru toată lumea şi pentru agenţiile de rating.

"Revenirea economiei este certă din trimestrul al treilea. Acel scenariu cu care am mers la început şi v-am spus să aveţi încredere cu revenirea economiei din trimestrul al treilea, o revenire în V este scenariul de bază pentru toată lumea şi pentru agenţiile de rating. Am spus de la început că suntem un guvern responsabil, că nu suntem un guvern populist şi asta arată acest rating reconfirmat de cele două agenţii de rating", a subliniat Florin Cîţu.

Ministrul Finanțelor a mai afirmat că meținerea ratingului suveran al României este ”extrem de importantă”, deși acest lucru nu se simte.

”Dacă ratingul de țară ar fi fost redus, ar fi însemnat un cost inimaginabil pentru toți românii. Ratingul Marii Britanii a fost redus acum câteva zile de Moody’s, iar impactul se vede imediat în dobânzi, se vede în inflație etc. În România impactular fi fost mult mai mare”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul suveran al României la "BBB minus" cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria "investment-grade", recomandat pentru investiţii, a anunţat Fitch într-un comunicat de presă.

Ministrul Finanţelor anunţa, săptămâna trecută, că şi agenţia Moody's a menţinut ratingul de ţară pentru România în evaluarea pe care a făcut-o, subliniind că în raportul Moody's se spune foarte clar că "menţinerea ratingului de ţară în viitor depinde foarte mult de continuitatea acestor politice responsabile implementate de Guvern în anul 2020".

Autorităţile de la Bucureşti au estimat că pandemia de coronavirus va împinge deficitul în acest an la 8,6% din PIB, în condiţiile în care economia se va contracta cu 4%.