Declarația aparține lui Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României (BNR), care a participat la "Şcoala de vară - sistemul bancar şi bazele unui mediu competiţional sănătos", ediţia 2019.

"A existat întâlnirea CNSM înainte cu o zi sau două de Crăciun, în care nu am auzit absolut niciun cuvânt despre această ordonanţă. La sfârşitul şedinţei, când am luat o gustare şi am băut un pahar de vin, că era ultima întrunire înainte de Crăciun, domnul ministru (al Finanţelor, Eugen Teodorovici - n. r.) a arătat conducerii băncii, pe telefon, un text, o semnase deja, şi a apărut în presă şi am aflat-o şi noi din presă... După aceea, a început o luptă extraordinară şi timp de câteva săptămâni am arătat care sunt consecinţele Ordonanţei 114 pe partea bancară, nu pe celelalte domenii la care nu ne pricepem, şi pe partea bancară influenţele erau absolut dramatice. În forma în care fusese scrisă ordonanţa, în şase luni aveam primele trei bănci care dădeau faliment şi alte vreo şapte cărora le opream activitatea. Ei, cât de bine ar fi fost asta pentru economia naţională?", a spus Eugen Rădulescu, citat de Agerpres.

El a menţionat că, în final, Ordonanţa 19 a rezolvat cele trei probleme majore care îi preocupau pe cei din BNR. Prima problemă era legarea de un indice al pieţei a unei taxe, fapt care era complet în afara oricărei reguli. A doua era nivelul foarte mare de acoperire, respectiv toate activele, iar a treia problemă o reprezenta nivelul disproporţionat al taxei. Aceasta ar fi reprezentat la nivelul mediu al sistemului bancar mai mult decât profitul pe un an.

"La cei mai puţini favorizaţi era cu mult mai grav. Se închidea banca", a subliniat Eugen Rădulescu.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene a fost publicată în data de 29 decembrie 2018.

Noul actul normativ a instituit multe măsuri cu caracter economic şi fiscal. Astfel, printre altele, OUG prevedea o taxă pe activele din sistemul bancar şi o taxă pe încasările organizatorilor de jocuri de noroc online. De asemenea, ea modifica taxele de acordare a licenţelor radio şi contribuţiile băneşti datorate de titularii de licenţe în domeniul energiei electrice, al energiei electrice şi termice în cogenerare pentru componenta energia electrică şi al gazelor naturale.

În ceea ce priveşte sistemul bancar, OUG 119/2018 instituia în sarcina instituţiilor bancare (instituţii de credit, persoane juridice române sau sucursale din România ale instituţiilor de credit, persoane juridice străine) o taxă asupra activelor financiare, în situaţia în care media trimestrială a dobânzii ROBOR depăşea pragul de referinţă de 2%. Această taxă reprezenta o cheltuială deductibilă la stabilirea rezultatului fiscal.

OUG 119/2018 a fost modificată prin OUG 19 din 29 martie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi s-a eliminat, printre altele, determinarea taxei în funcţie de evoluţia indicatorilor ROBOR.