Cresterea fiscalitatii in actualul context economic ar fi o greseala enorma pe care ar putea-o face Guvernul. Nu ar face decat sa creasca evaziunea fiscala si chiar daca in primele luni s-ar observa o crestere a veniturilor la buget, acestea ar scadea drastic in timp”, a declarat, pentru incont.ro, presedintele UGIR-1903, Cezar Coraci.

El a precizat ca din discutiile cu reprezentantii Ministerului Finantelor nu a reiesit ca exista o astfel de intentie la nivelul Guvernului, dar ca este posibil ca ea sa se aplice din a doua parte a anului.

Ministrul Vladescu ne-a asigurat foarte serios ca nu se umbla la sistemul fiscal, dar in conditiile in care bugetul Casei de Sanatate nu ajunge decat pentru sase luni, cel de pensii este pe deficit, majorarea TVA-ului ar putea fi o solutie pentru acoperirea acestor deficite”, a explicat Coraci.

Secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Roamnia (AOAR), Cristian Parvan, a explicat, pentru incont.ro, ca majorarea TVA-ului ar putea fi o importanta sursa de venituri la bugetul statului, in conditiile in care 30% din incasari provin din aceasta taxa.

TVA-ul este una dintre marile surse care asigura venituri la buget. Daca ar fi majorata cu 1-2 procente, veniturile ar creste in consecinta”, a spus Parvan. El a precizat, insa, ca in cazul in care Guvernul decide sa majoreze TVA-ul, aceasta decizie trebuie corelata cu altele, de flexibilizare a sistemului fiscal.

“Tarile care au majorat TVA-ul au adoptat si alte masuri <in oglinda>, pentru flexibilitate fiscal. De exemplu Germania si Franta au marit TVA-ul, dar au scazut fiscalitatea pe forta de munca, pentru a incuraja angajarile”, a mai spus Parvan.

Reprezentantul AOAR a explicat ca este posibil sa se ajunga si la majorarea TVA-ului in acest an, daca Guvernul ramane fara bani sau daca renunta la transele de la FMI.

La randul sau, analistul fiscal Gabriel Biris, managing partner la Biris & Goran, nu crede ca va fi nevoie de o astfel de masura si considera ca majorarea TVA-ului ar putea duce la scaderea consumului si, implicit, la creşterea costului vieţii.

"Sper ca (TVA - n.r.) nu va fi majorata si ca Dumnezeu ii va da Guvernului mintea de pe urma. (...) TVA ia de la toţi. Creste costul vietii, iar astfel de masuri sunt cele mai rele pentru consum", a spus Biris, citat de Mediafax.

Reprezentantul PricewaterhouseCoopers (PwC) in Romania, Peter de Ruiter, a declarat astazi ca taxa pe valoarea adaugata ar putea creste in acest an la 20% sau chiar 21% si ca o astfel de masura va avea "efecte uriase" asupra cresterii veniturilor bugetare.

"Ati fi surprinsi sa vedeti ce-ar putea insemna o crestere a TVA cu 1% pentru buget. Efectul direct al cresterii TVA cu 1% este urias: veniturile bugetare vor creste chiar din luna urmatoare aplicarii, iar pentru mediul de business efectele negative vor fi vizibile doar pe termen scurt", a declarat liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica al PwC in Romania, citat de Mediafax.

Ruiter a aratat ca pe termen lung efectele vor fi doar pozitive, intrucat populatia se va obisnui cu noua taxa. Totodata, el a explicat ca in acest moment guvernul este limitat in a mari TVA cu o valoare mai mare, iar daca va exista o crestere in acest an, aceasta va fi la un nivel de 20% sau 21%. El a adaugat ca cele mai multe tari din zona Europei Centrale si de Est au un nivel al TVA in jur de 20%.