Profitul net al UBS a scazut cu 54% in primele trei luni ale anului, de la 1,81 miliarde franci in perioada corespunzatoare a anului trecut, se arata intr-un comunicat transmis miercuri de banca.

Sub conducerea directorului general Sergiu Ermotti, banca de investitii a UBS este intr-o campanie de reducere a activitatilor aproape la jumatate, in contextul inaspririi reglementarilor privind capitalul bancar si crizei datoriilor de stat, care exercita presiuni asupra profiturilor.

Actiunile UBS s-au apreciat de la inceputul acestui an la Zurich cu 1,3%, in timp ce indicele Bloomberg al marilor banci si companii de servicii financiare europene, compus din 43 de nume, a avansat cu 4,4%.

Credit Suisse, a doua mare banca elvetiana, a inregistrat in acelasi timp o depreciere de 1,6%.

Divizia de investitii a UBS a inregistrat in primul trimestru o pierdere de 373 milioane franci (310 milioane euro), fata de un profit inainte de taxe de 833 milioane franci in perioada corespnuzatoare a anului trecut. Astfel, excluzand provizionul pe datoria UBS, divizia ar fi avut un profit de 730 milioane euro.

Activele bancii de investitii din cadrul UBS au scazut cu 12% de la inceputul anului, la 898,7 miliarde franci (747,8 miliarde euro), in timp ce activele totale ale grupului s-au redus cu circa 4%, la 1.365 miliarde euro.