"Sistemul bancar românesc a intrat în această pandemie cu o serie de puncte tari. Indicatorii de solvabilitate, de lichiditate, în general cam toate raţiile prin care un sistem bancar este monitorizat şi măsurat au fost fost peste media sistemelor bancare europene, peste media unor sisteme bancare care sunt poate, să spunem, mai bine dezvoltate. Avem şi câteva puncte slabe, cum este intermedierea financiară, unde sistemul bancar românesc nu are acelaşi nivel ca al mediei europene. De fapt, avem cel mai scăzut nivel de intermediere financiară. Totuşi, chiar şi cu acest punct mai slab, sistemul bancar românesc este şi în această situaţie nu numai un punct de sprijin pentru populaţie, dar este în acelaşi timp soluţie pentru problemele crizei generate de pandemia de Covid-19”, a spus Oprescu, la la "FinConf Romania".

Potrivit acestuia, România va avea o revenire economică de tip V, adică va fi scădere economică în cursul anului 2020 şi creştere economică în 2021.

”Suntem cu toţii în momentul de faţă într-un scenariu de revenire de tip V, dacă ne uităm din punct de vedere al analizei la o situaţie anuală şi nu la o situaţie trimestrială, suntem pe un scenariu de revenire economică de tip V, adică ne aşteptăm la o scădere economică în cursul anului 2020 şi la o creştere economică în 2021, dar pe acest scenariu de tip V sistemul bancar funcţionează în prima jumătate a anului 2020 ca un absorbant de şoc, aş putea să spun, ca un amortizor al şocului generat de pandemie pentru economia românească, în timp ce pe a doua pantă a V-ului, pe panta ascendentă, sistemul bancar ar trebui să funcţioneze ca un accelerator de creştere economică prin injecţiile de lichiditate, de creditare, pe care poate să le facă atât pe segmentul persoanelor fizice, cât şi în segmentul persoanelor juridice", a spus președintele ARB, citat de Agerpres.

În opinia acestuia, sistemul bancar îşi îndeplineşte rolul şi menirea de a reprezenta o soluţie şi de a accelera revenirea economică.

Totodată, Sergiu Oprescu a menţionat, la evenimentul online organizat de BusinessMark, că momentan sistemul bancar are resursele necesare ca să facă injecţia de lichiditate, de creditare în economia românească, astfel încât să putem beneficia de o revenire economică pe o pantă cât mai ascendentă în 2021.

În altă ordine de idei, oficialul ARB a remarcat că în acest moment asistăm la o digitalizare ''pe repede înainte" la nivelul întregii societăţii, iar aici atenţia trebuie îndreptată spre logica unei digitalizări profunde, de structură, şi nu a uneia de suprafaţă.