"Noi am sfatuit Guvernul sa mentina forma actuala a legii. Daca legea va fi modificata in sensul ca va fi garantata numai achiziţia de locuinţe construite de la zero mi-ar ridica semne de intrebare in zona ajutoarelor de stat", a spus Chiritoiu.

Potrivit oficialului autoritatii, Guvernul trebuie să se stabileasca clar care sunt obiectivele acestui program. Daca se doreste sa fie un ajutor pentru oamenii de rand, legea este buna in forma actuala. In schimb, daca autoritatile au ca scop resuscitarea pietei de constructii, atunci ar putea aparea o favorizare a anumitor firme.

“Trebuie sa gasim o solutie care trebuie sa fie si rapida, dar care trebuie sa fie aprobata de Comisia Europeana", a adaugat Chiritoiu.

Programul "Prima Casă" prin care statul garanteaza creditele imobiliare contractate de persoanele fizice, in limita unui plafon de garantare de un miliard euro, a fost introdus de Guvern în 2009.

In cele aproximativ 6 luni de la lansare au fost aprobate aproximativ 11.500 solicitari de garantare în valoare totala de circa 485 milioane euro, dintre care 380 promisiuni de garantare în valoare totala de 16,5 milioane euro pentru locuinÅ£e aflate în diverse faze de constructie.

De la începutul anului, Fondul NaÅ£ional de Garantare a Creditelor pentru IMM, care derulează programul, nu a mai acceptat dosare de la bănci pentru "Prima Casă", deoarece Guvernul nu aprobase un act normativ privind sumele care urmează să fie utilizate în 2010.

Guvernul a prelungit insa in ultima sa sedinta cu 45 de zile aplicarea programului. Toate persoanele care au efectuat plăţi, în baza unor antecontracte, pentru achiziÅ£ionarea unei locuinÅ£e prin programul "Prima Casă" pana pe 15 februarie 2010 nu vor fi afectate de ,odificarile ulterioare deoarece garanÅ£ia va fi acordată în continuare, urmând ca Guvernul să modifice programul astfel încât să fie stimulată achiziÅ£ia de locuinÅ£e noi.

Executivul intenÅ£ionează ca, în următoarea etapă, să modifice cadrul legal privind derularea programului, fiind deja iniÅ£iate consultări cu reprezentanÅ£ii mediului de afaceri, sectorului bancar ÅŸi imobiliar, pentru a stimula achiziÅ£ia ÅŸi implicit construcÅ£ia de locuinÅ£e noi.De asemenea executivul intentioneaza sa majoreze si plafonul de garantare la 80.000 de euro.  

In prezent  persoanele pot contracta credite cu un avans de 3.000 de euro pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro, cu o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaÅ£a interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaÅ£a interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include ÅŸi nivelul total al comisioanelor percepute de finanÅ£ator.