Datele publicate în noiembrie au arătat o accelerare a creşterii economice în al treilea trimestru din 2017 faţă de al doilea trimestru, când produsul intern brut (PIB) al României a crescut cu 6,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, pe serie brută.

”Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2017 a fost de 23.5061 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 8,8% faţă de trimestrul III 2016”, se arată în comunicat.

În date ajustate sezonier, PIB-ul României a urcat cu 8,6% în al treilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă din 2016, date confirmate de INS.

În ceea ce priveşte evoluţia faţă de trimestrul anterior, creşterea din al treilea trimestru din acest an a fost de 2,6%, după +2% atât în al doilea, cât şi în primul trimestru al anului, a confirmat marţi INS.

”Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2017 a fost de 214.977 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,6% faţă de trimestrul II 2017 şi cu 8,6% faţă de trimestrul III 2016”, se arată în comunicatul INS.

Trimestrul III din 2017 a fost al nouălea trimestru la rând de creştere economică, arată seriile INS.

În primele nouă luni ale acestui an, PIB-ul a crescut cu 7% pe serie brută şi cu 6,9% pe serie ajustată sezonier.

La creşterea economiei a contribuit în special industria, cu o pondere de 23,2% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 7,6%.

O contribuţie importantă au avut-o şi comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, cu o pondere de 18,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 8,7%.

Pe locul trei urmează agricultura, silvicultura şi pescuitul, cu o pondere mai redusă la formarea PIB (4,9%), dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (24,3%).

Pe poziţia a patra se află activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport, cu o pondere de 7,1% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 9,8%.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit recent în sus estimările privind creşterea economică din acest an a României, la 6,1%, faţă de 5,6% cât estimase anterior.

În 2016, economia românească a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008. În 2015, economia românească a avansat cu 3,9%.

Economia a primit mai mulţi stimuli salariali şi fiscali din partea guvernului în ultimii doi ani. Măsurile au stimulat consumul şi creşterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante, avertizează analiştii.

Astfel, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în 2016 un deficit de 4,1 miliarde euro, de peste două ori mai mare faţă de 2015, în special ca urmare a deteriorării balanţei comerciale, care a continuat în prima jumătate a acestui an.