In timp ce respinsii la bacalaureat se pregatesc pentru sesiunea din toamna, valorile isi fac bagajul sa plece din tara. Vlad si-a cerut foaia matricola pentru inscrierea la o facultate din Suedia. A ales Relatii Internationale, desi aceasta specializare exista peste tot in Romania.

Specialistii estimeaza ca peste 10.000 de tineri buni vor pleca peste hotare. Si atunci cine se mai inscrie in facultatile de la noi? Doar o treime din generatia care a absolvit.

Si cum mediile au fost proaste, multi dintre tineri se orienteaza acum spre facultatile unde media de la bacalaureat se ia in calcul putin sau deloc. Iulian, de pilda, s-a inscris la Automatica, pentru ca aici conteaza examenul de matematica si nu cel de limba romana, care l-a tras in jos la BAC.

Asadar tinerii isi aleg facultatile in functie de notele pe care le au si nu tin cont neaparat de ceea ca vor sa faca in viata. Andreea a venit la Litere doar pentru ca aici se iau in calcul mediile la limba romana si limba straina din liceu, la care s-a descurcat.

In timp ce tinerii nu prea stiu incotro s-o apuce in viata, rectorii se gandesc cu groaza ca vor ramane cu doua treimi dintre locuri neocupate.