La administratiile financiare, romanii sunt chemati sa plateasca mici diferente de impozit, de cativa lei. De obicei, sunt rotunjiri sau penalizari pentru plata taxelor si impozitelor cu o zi, doua intarziere.

In primele 6 luni, Fiscul a trimis 18.000 de somatii pentru sume mai mici de 10 lei. Valoarea totala a sumelor imputate era de aproape 80.000 de lei, iar costul somatiilor cu 8.000 de lei mai mult. Adica statul pierde, asa ca seful Fiscului a decis sa renunte la aceste scrisori pentru sumele mici.

"Am stabilit o procedura foarte clara, in asa fel incat la sfarsitul anului, pentru toate sumele sub 10 lei care nu au fost platite nu se mai emit somatii si pur si simplu se sterg din evidentele fiscale", a explicat Sorin Blejnar, presedintele ANAF.

Totusi, sa nu ducem grija statului, pentru ca celelalte 4,8 milioane de somatii pe care le-a trimis in prima jumatate a anului au avut in medie o valoare de 750 de lei fiecare. Iar datornicii sunt obligati de aceasta data sa plateasca pana la ultimul leu.